Klaus Iohannis explică cine sunt vinovați pentru ”eșecul statului” în protecția oferită cetățenilor: Soluția noastră este PNRR
Președintele Klaus Iohannis a declarat miercuri că toată clasa politică este vinovată de ”eșecul statului în misiunea de a-și proteja cetățenii”.
Iohannis participă miercuri la Summitul UE-Balcanii de Vest.
Într-o conferință de presă, șeful statului și-a exprimat îngrijorarea față de situația epidemiologică din țara noastră.
Întrebat despre declarația făcută după tragedia de la Spitalul din Constanța, conform căreia ”statul a eșuat în misiunea sa fundamentală de a-și proteja cetățenii”, Iohannis a precizat că toată clasa politică este responsabilă.
”Asumarea trebuie făcută de toată clasa politică, dar trebuie să vină la pereche cu o soluție.
Soluția noastră este PNRR, care prevede peste două miliarde de euro pentru sistemul sanitar, crearea de noi posturi, șamd.
Evident că și aici este nevoie de un guvern care duce lucrurile mai departe. Fără guvern, banii nu vor fi folosiți și lucrurile vor rămâne nerezolvate”, a declarat șeful statului.