MENIU

ALDE îl acuză de „furt” pe Klaus Iohannis!

Preşedintele Consiliului Naţional al ALDE Norica Nicolai afirmă că preşedintele Klaus Iohannis a "furat" startul campaniei pentru prezidenţiale, deşi este îngrijorat că în România se fură. Nicolai mai spune că panourile ”gigantice” cu afişe electorale din ţară au costat ”bani grei”, într-o postare pe Facebook.

Reacţia vine după ce preşedintele Klaus Iohannis a declarat miercuri că degringolada din aceste zile de la nivelul Guvernului arată „dispreţul cu care PSD şi ALDE continuă să îi trateze pe români”. Preşedintele a catalogat ca fiind „ridicole” încercările ALDE de se spăla pe mâini de guvernare.

Redăm postarea integrală a liderului ALDE, Norica Nicolai: 

”Doar împreună putem să construim România normală!

Așa a stabilit președintele Klaus Iohannis în discursul rostit ieri la Palatul Cotroceni. Până acum, a împărțit România în pesediști și nepesediști. Acum, văd că o transformă într-un soi de imensă clinică de psihiatrie care trebuie să devină ”normală”, dar numai sub oblăduirea domniei sale.

Am aflat de la cel mai înalt nivel, deci, că trăim într-o țară anormală. Noroc cu dl.președinte, care se autoexclude, probabil, dintre cetățenii români afectați de anormalitate și se închipuie un nou Moise, care ne va purta prin deșert spre ”normalitate”. Altfel, cine știe câte decenii ne lua să ne vindecăm...

Mă tot întrebam după discurs unde am mai întâlnit formula asta cu ”normalitatea”. Mi-am amintit: în ultimele zile, pe sutele de panouri gigantice care au împânzit țara cu afișele electorale ale dlui.președinte. (Bani grei, nu glumă).
Un președinte care e îngrijorat că în România se fură, dar nu e deranjat să fure și el, de dragul unui nou mandat, fie și startul în competiție.”