MENIU

Kim Jong Un a luat o decizie drastică. Iată ce s-a întâmplat la granița cu vecinii sud-coreeni

Kim Jong un

Regimul de la Phenian a înlocuit, joi, toate trupele aflate la frontieră, după dezertarea unui militar nord-coreean prin zona demilitarizată, aflată la frontiera cu vecinii sud-coreeni. Informația a fost ofertă de o sursă din cadrul serviciilor de informații sud-coreene.

"Avem semnale că nord-coreenii au înlocuit toţi militarii responsabili cu securitatea la frontieră, ca urmare a dezertării. Având în vedere această situaţie, comandanţii unităţii militare respective şi ofiţerii responsabili ar fi fost pedepsiţi", a precizat sursa citată.

Potrivit serviciilor de informaţii sud-coreene, Coreea de Nord a înăsprit verificările în zona demilitarizată şi a închis temporar podul pe unde a trecut cu maşina militarul dezertor, scrie Mediafax.

La 13 noiembrie, un militar nord-coreean a folosit un vehicul pentru a dezerta, apoi s-a adăpostit lângă o clădire din partea sudică a zonei de securitate comună celor două Corei (JSA), după ce trupele nord-coreene au deschis focul asupra lui. Ulterior, acesta a fost operat în Coreea de Sud şi se află în stare stabilă.