Jurnalistă din Rusia, violată în Ucraina de un grup condus de nepotul lui Kadîrov. Cameramanul său, bătut crunt: forțele de ocupație nu au nicio reacție
O jurnalistă TV din Rusia, trimisă în Ucraina pentru a realiza un reportaj in Melitopolul invadat, a avut parte de coșmarul vieții sale. Femeia a fost violată de un grup condus de nepotul liderului cecen Ramzan Kadîrov. Incidentul s-a petrecut în timp ce jurnalista lua cina alături de cameramanul său într-un restaurant din orașul ucrainean. Cameramanul cu care jurnalista urma să filmeze reportajul a fost bătut crunt pentru că a încerc să intervină și să o salveze pe femeie. Forțele de ocupație ruse nu reacționează la acest incident, deși el s-a întâmplat în urmă cu două săptămâni.
Jurnalista, prezentatoare la televiziunea rusă NTV, a fost trimisă în Ucraina pentru a realiza un reportaj în Melitopol, oraș invadat, relatează Ziare.com.
Femeia se afla într-un restaurant din oraș unde lua cina împreună cu cameramanul atunci când Hasan Ibrahimov, nepotul lui Ramzan Kadîrov, a intrat în local în fruntea unui grup de combatanți ceceni și a abordat-o agresiv pe jurnalistă.
Cameramanul a încercat în zadar să intervină, sfârșind prin a fi bătut de soldații ceceni. Ulterior, aceștia au violat-o pe ziaristă.
Toată scena s-a petrecut pe 17 ianuarie și de atunci se pare că se încearcă mușamalizarea cazului. Conducerea canalului rus de propagandă s-a plâns că „oficiul comandantului militar” din Melitopol a refuzat deschiderea unui dosar penal.
Hasan Ibrahimov fusese implicat într-un incident asemănător la Simferopol, la sfârșitul lunii decembrie, când împreună cu alți patru kadîroviți a acostat o fată care se afla la masă, într-un restaurant, împreună cu prietenul ei. Și în acel caz, băiatul a fost bătut cu bestialitate. Ibrahimov și cei 4 soldați ceceni care au participat la incident au fost inițial reținuți, însă mai apoi li s-a dat drumul.