MENIU

Județul Sălaj: Amenzi de peste 200.000 de lei, doar în ultimele 24 de ore

salaj amenzi 200000

În cursul zilei de ieri, 4 mai, polițiștii au fost la datorie, în misiunile pentru menținerea ordinii publice, depistarea persoanelor care se sustrag măsurilor de izolare sau carantină, pentru fluidizarea circulației sau pentru identificarea persoanelor din cadrul anchetelor epidemiologice, sprijinind totodată DSP. Au fost date amenzi de peste 200.000 de lei pe raza județului Sălaj.

Oamenii legii au verificat și respectarea interdicțiilor impuse persoanelor aflate în izolare sau carantină și a celor impuse, pe timpul stării de urgență, unităților comerciale, efectuând controale pentru combaterea criminalității economice. În misiunile lor, polițiștii au fost sprijiniți de polițiști locali, jandarmi și efective ale Ministerului Apărării Naționale.

Astfel, în ultimele 24 de ore, polițiștii au verificat 402 persoane cu privire la respectarea măsurilor și interdicțiilor impuse. În contextul COVID, polițiștii au aplicat 191 de sancțiuni contravenționale în valoare de 193.975 de lei. Alte opt sancțiuni au fost aplicate de jandarmii sălăjeni, valoarea acestora fiind de 14.000 de lei, potrivit informațiilor furnizate de reprezentanții Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Sălaj. Citește continuarea pe realitateadesalaj.net.

Mai multe articole despre:
salaj ordonante militare