Județul Neamț: Peste 630 de hectare de vegetație, distruse de incendii de la începutul anului
În ultima perioadă, pe teritoriul judeţului Neamţ, s-au intensificat incendiile generate de aprinderea miriştilor în scopul „curăţirii” terenurilor agricole. Astfel în perioada 01 ianuarie – 17 martie 2020, subunităţile operative ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă al judeţului Neamţ au participat la un număr de 126 intervenţii pentru stingerea şi limitarea efectelor negative ale incendiilor de vegetaţie uscată manifestate la nivelul zonei de competenţă, suprafaţa incendiată fiind de aproximativ 633 ha.
Arderea miriştii se face cu respectarea următoarelor prevederi generale:
- Condiţii meteorologice fără vânt;
- Parcelarea miriştii în suprafeţe de maxim 10 ha, prin fâşii arate;
- Izolarea zonei de ardere faţă de căi de comunicaţii, construcţii, culturi agricole vecine, instalaţii, fond forestier, prin executarea de fâşii arate;
- Desfăşurarea arderii numai pe timp de zi;
- Asigurarea până la finalizarea arderii cu personal de supraveghere şi stingere a eventualelor incendii;
- Asigurarea pentru suprafeţe mai mici de 5 ha a substanţelor şi mijloacelor de stingere necesare;
- Asigurarea, în cazul suprafeţelor mai mari de 5 ha, a unui plug, a unei cisterne cu apă, a mijloacelor de tractare şi a personalului de deservire;
- Pe tenurile în pantă, arderea miriştii se face pornind din partea de sus a pantei.
- Arderea vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale se face cu respectarea următoarelor prevederi generale:
Condiţii meteorologice fără vânt;
- Colectarea vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale în grămezi a căror ardere să poată fi controlată;
- Executarea arderii în zone care să nu permită propagarea focului la fondul forestier / construcţii şi să nu afecteze reţelele electrice, de comunicaţii, conductele de transport gaze naturale, produsele petroliere ori alte bunuri materiale combustibile;
- Curăţarea de vegetaţie pe o suprafaţă de 5 m în jurul fiecărei grămezi;
- Desfăşurarea arderii numai pe timp de zi;
- Supravegherea permanentă a arderii;
- Asigurarea mijloacelor şi materialelor pentru stingerea eventualelor incendii;
- Stingerea totală a focului înainte de părăsirea locului arderii.
Citește continuarea pe realitateadeneamt.net