Județele unde liberalii au câștigat detașat. USR, campioană în Diaspora
Rezultate foarte slabe pentru liberali: PNL nu a reușit să câștige decât 3 județe din țară, chiar mai puțin decât UDMR care s-a impus în 4 județe. PSD, în schimb, a ocupat primul loc în 36 de județe, în timp ce USR a câștigat Diaspora.
Partidul Național Liberal (PNL) a obținut cel mai mare scor din țară, în județul Sibiu, cu 39,52 % la Camera Deputaților și 39,84 % la Senat, potrivit datelor finale după efectuarea numărătorii paralele a liberalilor.
PSD a obținut scorul de 28,22 % la Camera Deputaților, respectiv, 27,74 % la Senat în județul Sibiu, potrivit numărătorii paralele a liberalilor.
Pe locul trei în județul Sibiu se situează USR, cu 13,94% la Camera Deputaților și 14,01%, la Senat. Totodată, PMP a obținut 4,08% la Camera Deputaților și 4,31% la Senat, în județul Sibiu.
Liberalii au câştigat la diferenţă mică și în judeţul Alba, în timp ce Partidul Social Democrat a reuşit să câştige scrutinul în nouă din cele 11 oraşe din judeţ, printre care şi Alba Iulia, municipiu condus de peste 20 de ani de liberalul Mircea Hava, liderul PNL Alba.
Potrivit rezultatelor BEJ Alba, a Camera Deputaţilor PNL a obţinut 44.930 voturi - 35,9%, PSD - 43.237 voturi - 34,6%. La Senat, pe prima poziţie în opţiunile alegătorilor din Alba s-a clasat tot PNL, însă la o diferenţă foarte mică cu 44.728 voturi reprezentând 35,74%, PSD - 44.670 voturi - 35,69%.
PSD a castigat detasat alegerile parlamentare inregistrand un scor de 46% pe tara, conform rezultatelor BEC din urma centralizarii a 99% din voturi. Pe harta tarii, practic, PSD a ocupat primul loc in 36 de judete, UDMR a luat primul loc in patru judete, PNL in trei judete, iar USR in Diaspora la Senat.
Majoritatea celor 106.038 de români din diaspora care au votat la alegerile parlamentare de duminică, potrivit datelor furnizate de Biroul Electoral Central la închiderea procesului de vot, au optat pentru PNL şi USR, cele două formaţiuni având ambele un scor de peste 25 % fiecare, atât la Cameră, cât şi la Senat.
Conform rezultatelor provizorii, PSD a primit între 10 şi 10,5 % din voturile diasporei pentru Senat şi Camera Deputaţilor.
În Canada au votat 1200 de români, în timp ce în SUA şi-au exercitat dreptul de vot aproape 2000 de români. Cei mai numeroşi votanţi au fost cei din Republica Moldova, peste 30.000.