MENIU

Joia ALBĂ! Tradiții și superstiții. Ce nu ai voie să faci în această zi din Săptămâna Luminată

E Săptămâna Luminată. Credinţe din popor susţin că în această perioadă cerurile sunt deschise, iar cei care mor ajung direct în rai.

În Joia Luminată orice muncă gospodărească e strict interzisă. Aşadar, doamnelor, astăzi aveţi liber de la spălat, cusut, călcat şi alte astfel de activităţi. "Înţepatul", denumirea populară a cusutului face ca blestemele să ajungă pe capul celeia care a îndrăznit să o facă în Joia Verde.

Ţăranii trebuie să ia şi ei o pauză de la munca pământului, altfel riscă să se confrunte tot anul cu secetă şi roade puţine.

Joia din Săptămâna Luminată mai e numită şi Joia Verde, o zi în care se cinstesc holdele, grădinile şi grânele. Cine munceşte în această zi aduce asupra casei nenorocul, seceta şi dăunătorii în livezi.

„Joia Rea”, cum mai este denumită această zi, cere un ritual al morţilor. 44 de găleţi cu apă sunt cărate de o persoană, 2 lumânări se aprind la toate cele 4 capete, iar apa astfel „sfinţită” se varsă apoi în fântâna din curte.

sursa: alba24.ro

Mai multe articole despre:
Saptamana Luminata joia verde joia alba