Joe Biden, reacție furibundă după atacurile din SUA: „Cât măcel să mai acceptăm?”
„Cât măcel să mai acceptăm?”, a spus Joe Biden într-un discurs din Congresul american în care a făcut un apel la interzicerea armelor de asalt, după atacurile armate din ultimele zile. Președintele SUA a criticat și parlamentarii republicani care se opun interzicerii vânzării armelor.
„În ultimele două decenii, au murit mai mulți copii din cauza armelor decât ofițeri de poliție și militari activi la un loc. Gândiți-vă la asta, mai mulți copii decât soldații uciși de arme. Pentru numele lui Dumnezeu. Cât măcel suntem dispuși să acceptăm? Câte vieți nevinovate mai trebuie să fie luate în America înainte să spunem stop? Trebuie să interzicem armele de asalt, iar dacă acest lucru nu este posibil, atunci ar trebui să creștem vârsta de la care pot fi cumpărate. De la 18 la 21 de ani”, a declarat Joe Biden.
Statele Unite au o rată mai mare de decese din cauza armelor decât orice altă naţiune. În Texas 19 copii au murit, în New Orleans o femeie a fost împușcată iar în Oklahoma alte trei persoane și-au pierdut viața. Totul, din cauza atacurilor armate.