MENIU

Joe Biden, prima discuție cu noul Rege al Angliei - Charles al III-lea - Este un demers rar al unui președinte american

Joe Biden, prima discuție noul Rege al Angliei - Charles al III-lea - Este un demers rar al unui președinte american

Președintele american Joe Biden a vorbit miercuri cu regele Charles al III-lea pentru a transmite condoleanțe după decesul Reginei Elisabeta a II-a și pentru continuarea relației dintre cele două state.

Joe Biden a transmis „condoleanțe pentru decesul Reginei Elisabeta a II-a”, a anunțat Casa Albă.

Preşedintele american Joe Biden a purtat miercuri o discuţie telefonică cu regele Charles al III-lea, căruia i-a transmis condoleanţe pentru decesul reginei Elisabeta a II-a şi i-a împărtăşit „dorinţa sa de a continua o relaţie strânsă” cu noul suveran britanic, a anunţat Casa Albă, potrivit AFP, citată de Agerpres.

Preşedintele Biden „a transmis de asemenea marea admiraţie a poporului american pentru regină”, se mai arată în anunțul Casei Albe.

Apelul este unul rar între un președinte american și un monarh și vine înaintea participării lui Joe Biden la funeraliile reginei Elisabeta a II-a de luni, 19 septembrie, și la câteva zile după urcarea Regelui Charles al III-lea pe tronul Marii Britanii, comentează CNN.

„Președintele și-a amintit cu drag de bunătatea și ospitalitatea Reginei, inclusiv atunci când i-a găzduit pe el și pe Prima Doamnă la Castelul Windsor în iunie anul trecut. El a transmis, de asemenea, marea admirație a poporului american pentru Regină, a cărei demnitate și constanță au adâncit prietenia de durată și relația specială dintre Statele Unite și Regatul Unit.

Președintele Biden și-a transmis dorința de a continua o relație strânsă cu Regele”, mai arată Casa Albă în comunicatul despre convorbirea lui Joe Biden cu Regele Charles.

Preşedintele american Joe Biden, alături de Prima Doamnă - Jill Biden, va asista la funeraliile Elisabetei a II-ace vor avea loc luni, 19 septembrie, la Londra. Invitația pentu a participa la înmormântarea Reginei Elisabeta a II-a a fost făcută strict pentru președintele american, și nu pentru o delegația SUA, notează CNN.