Joe Biden îi va primi la Casa Albă pe preşedintele Finlandei şi premierul Suediei
Preşedintele american Joe Biden îi va primi joi, la Casa Albă, pe preşedintele finlandez Sauli Niinisto şi pe premierul suedez Magdalena Andersson, a anunţat marţi purtătoarea sa de cuvânt Karine Jean-Pierre.
Ei ”vor discuta despre candidaturile Finlandei şi Suediei la NATO şi despre securitatea europeană”, precum şi despre ”sprijinul pentru Ucraina”, ţară atacată de Rusia, a precizat purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, transmite AFP.
Anunţul preşedinţiei SUA intervine după ce parlamentul Finlandei a votat marţi în favoarea aderării ţării la NATO, cu o majoritate de peste 95%, ceea ce permite trimiterea candidaturii oficiale la sediul organizaţiei.
La rândul său, Suedia şi-a anunţat oficial luni candidatura, şefa executivului, Magdalena Andersson, evocând cu această ocazie o nouă ”eră” pentru ţara scandinavă.
Prin primirea la Casa Albă a celor doi lideri nord-europeni înainte de plecarea sa într-un turneu diplomatic în Asia planificat de mai mult timp, preşedintele Joe Biden marchează puternic sprijinul său pentru aderarea Finlandei şi a Suediei la Alianţa Nord-Atlantică.