MENIU

Joe Biden, declarații virale despre liderii mondiali, în spatele ușilor închise. Cum sunt caracterizați Putin si Macron

Joe Biden FOTO: WIki

Postul american de știri NBC News a dezvăluit modul mai puțin oficial în care președintele SUA Joe Biden vorbește despre ceilalți lideri mondiali, potrivit unor surse care au luat parte la întâlnirile cu ușile închise.

Vladimir Putin este „tipul cu arme nucleară și fără prieteni”, iar premierul britanic Boris Johnson este „impulsiv”. 

În discuţiile sale private, preşedintele american Joe Biden se referă la liderii străini mai puţin oficial, pe care îi caracterizează într-o manieră colocvială.

De exemplu despre cancelarul german Olaf Scholz, Joe Biden spune că „nu este Angela Merkel”, a dezvăluit marţi postul de ştiri american NBC News. 

Totodată, conform acelorași surse NBC, premierul britanic Boris Johnson este „un impulsiv”, iar preşedintele francez Emmanuel Macron „vrea să fie un nou Charles de Gaulle”, în opinia președintelui american. 

Despre președintele Rusiei, Vladimir Putin, Joe Biden spune că este „băiatul cu arme nucleare și fără prieteni”. 

Întrebată despre această informație, Emily Horne, purtătoarea de cuvânt a Consiliului de Securitate Naţională al SUA, a afirmat că „această bârfă anonimă nu seamănă în niciun fel cu ceea ce spune sau gândeşte preşedintele, despre omologii săi, pe care îi respectă şi îi preţuieşte”.