Jocuri de putere, cu Oreste Teodorescu: Cronica unui dezastru anunțat: crește numărul de infectări Covid, dar și numărul protestelor în stradă
In aceasta lume care tinde accelerat spre globalizare, dar in care se manifesta din ce in ce mai concret conflictul dintre paradigmele Occident vs Orient, conservatorism vs progresism, creștinism vs islam, oare am putea vorbi despre o geopolitică a religiilor?
In aceasta seara, in prima parte a emisiunii va propun o dezbatere despre geopolitică ortodoxiei alături de profesorul Dan Dungaciu, trecând in revista modul in care politicul se îmbina cu religiosul devenind pana la urma o afacere de stat și de aici putem înțelege conflictul pentru supremaţie.
In spațiul ortodox, doua Biserici sunt astăzi politizate excesiv luptându-se pentru rolul de lider spiritual. Constituţia greacă, în art. 3, precizează indirect că supremaţia aparţine Greciei. Moscova, însă, este locul unde s-a născut ideea celei de-a „treia Rome”.
Cum patru ţări slave înconjoară România, este lesne de remarcat că neîncrederea geopolitică din zonă are şi un temei religios, mai ales că în ultimii ani inclusiv în ţara noastră a crescut numărul de cărţi şi articole despre sfinţi ortodocşi din alte ţări – Rusia şi Grecia, mai ales – uitând că ortodoxia românească are sfinţii ei, martiri săi şi mari trăitori şi teologi.
In partea a doua a emisiunii, Laurentiu Ciocazanu și Grigore Cartianu vor face cronica unui dezastru anunțat: creste numărul de infectări cu Covid 19, dar in același timp și numărul protestelor in strada a celor care nu cred in realitatea epidemiologică a pandemiei și in numele libertății aleg sa se infecteze între ei, nerespectând nici unul dintre principiile elementare de protecție: distanțare socială și purtarea măștilor de protecție, totul capitalizat politic cu cinism! Va aștept de la 21.00-23.00.