MENIU

Joburi pentru români în Franţa, Germania și Marea Britanie plătite cu până la 2.600 de euro

Factorii poştali care au cunoştinţe de limbă germană se pot angaja în Germania, în Franţa se caută personal pentru restaurante, iar în Marea Britanie, asistenţi medicali pentri azile de bătrâni, prin reţeaua Eures, potrivit Mediafax.

Un angajator din Germania caută 40 de factori poştali, în zona Stuttgart, pentru efectuarea de servicii poştale, curierat, predare de colete şi scrisori la destinaţie, cu mijloace de transport adecvate (auto şi biciclete), şase zile pe săptămână.

Angajatorul precizează că cei care vor ocupa posturile vacante vor avea concediu anual de 26 - 30 de zile.

Candidaţii interesaţi trebuie să aibă carnet de conducere categoria B, condiţie fizică bună, rezistenţă la vreme ploioasă, cunoştinţe de limba germană (A2). Factorii poştali vor fi remuneraţi cu 2.000 euro/lună, asigurările sociale fiind incluse. Contractul este pentru o perioadă determinată de şase luni, cu posibilitatea preluării ulterioare pe perioadă nedeterminată.

Cei interesaţi pot trimite CV, diplome şi recomandări pe adresa de e-mail: hochdorfer@HKS-Gruppe.de.

În Marea Britanie sunt disponibile 30 de posturi de asistent medical în trei azile pentru îngrijirea persoanelor vârstnice.

Pentru ocuparea acestor posturi se cer studii de specialitate, experienţă de cel puţin un an, engleza la nivel mediu iar experienţa în lucrul cu persoane vârstnice constituie avantaj.

Contractele sunt pe perioadă nedeterminată iar angajatorul precizează că oferă un pachet salarial avantajos.

În Franţa, la Annecy, în Pirineii Orientali şi în Haute Savoie, sunt vacante trei posturi de ajutor de bucătar. Pentru aceste locuri de muncă, candidaţii trebuie să aibă cel puţin un an de experienţă şi să vorbească limba franceză.

Contractele vor fi pe perioadă nedeterminată, iar angajatorul oferă salarii de 2.400 de euro, 2.260 de euro, respectiv 1.850 de euro/luna.

Cei interesaţi pot trimite CV şi scrisoare de intenţie în limba franceză la adresa: moncv@anteo-restauration.fr.

Acelaşi angajator francez mai caută un bucătar-şef, care să facă meniuri şi să coordoneze echipa în bucătărie, un patiser-şef care să preparare deserturi şi îngheţate, precum şi un şef de rând în sală de restaurant, care să vegeheze la buna derulare a activităţii pe rândul de mese atribuit.

Pentru ocuparea acestor posturi, angajaţii trebuie să mai fi lucrat anterior cel puţin un an pe poziţii similare şi să vorbească limba franceză.

Cei interesaţi de postul de bucătar-şef trebuie să ştie că durata contractuală este de doar patru luni iar salariul de 2.100 de euro pe lună.

Contractul pentru patiser-şef este pe perioadă nedeterminată şi salariul, de 2.500 de euro lunar, iar şeful de rând în sală de restaurantsunt este căutat pentru două luni, iar salariul este de 2.100 de euro lunar.

Acelaşi angajator francez mai are nevoie, pentru perioadă nedeterminată, de un bucătar asistent, care să primească şi să stocheze mărfurile, dar şi să înlocuiască bucătarul-şef, salariul oferit fiind de 2.500 de eruo lunar, de un muncitor necalificat, pentru trei luni, care să debaraseze mese şi să asigure curăţenie în restaurant, salariul fiind de 1.600 de eruo/lună, dar şi de un şef de sală, pentru perioadă nedeterminată, care să fie responsabil cu gestionarea unui restaurant din Haute Savoie pentru un salariu lunar de 2.300 de euro.

Mai multe articole despre:
salarii joburi platite