MENIU

Israelul REFUZĂ noi negocieri cu Hamas. "Acţionăm cât timp va fi necesar"

Cabinetul de Securitate israelian a decis sâmbătă să nu trimită delegaţia sa la Cairo pentru negocieri în vederea unei încetări a focului în Fâşia Gaza, relatează presa israeliană. Premierul Benjamin Netanyahu a decarat că armata israeliană va continua operaţiunile sale împotriva Hamas în Fâşia Gaza "atât timp cât va fi necesar" şi cu "toată forţa de care va fi nevoie".

Nicio informaţie oficială nu a putut fi obţinută, transmite Mediafax.

"Mişcarea Hamas îşi bate joc de comunitatea internaţională. Ea nu este interesată de găsirea unei soluţii", a apreciat postul de radio al armatei, anunţând decizia Israelului de a nu trimite un emisar la Cairo.

La Cairo erau prevăzute negocieri între israelieni şi palestinieni, după anunţul făcut în noaptea de joi spre vineri cu privire la un armistiţiu acceptat de Hamas şi Israel.

Israelul îşi va continua operaţiunile în Fâşia Gaza "atât timp cât va fi necesar", afirmă Netanyahu

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a decarat sâmbătă că armata israeliană va continua operaţiunile sale împotriva Hamas în Fâşia Gaza "atât timp cât va fi necesar" şi cu "toată forţa de care va fi nevoie".

"Am promis de la bun început revenirea la calm pentru toţi cetăţenii Israelului şi vom continua să acţionăm, pentru a atinge acest obiectiv. Aceasta va dura atât timp cât va fi necesar şi vom utiliza toată forţa de care va fi nevoie", a afirmat Netanyahu.

"Operaţiunea continuă, armata continuă operaţiunile sale pentru a-şi îndeplini misiunea. Scopul este revenirea la calm şi securitatea tuturor cetăţenilor israelieni", a insistat premierul.

Hamas, de asemenea, a declarat sâmbătă seara că va continua luptele în Fâşia Gaza până la "atingerea tuturor obiectivelor" sale, potrivit unui purtător de cuvânt al mişcării islamiste.

"Netanyahu vrea să revendice pe nedrept o victorie a Guvernului şi armatei sale", a apreciat acest purtător de cuvânt, Fawzi Barhum, comentând declaraţiile premierului israelian.

Mai multe articole despre:
Israel Hamas Cairo încetarea focului