MENIU

Israelul, atac în forță în Fâșia Gaza. Comandatul Jihadului Islamic a fost ucis

Armata israeliană a lansat, vineri, atacuri asupra unor poziţii islamiste palestiniene din Fâşia Gaza. În urma atacurilor a fost ucis comandantul Jihadului Islamic Palestinian, Taysir, a anunțat sursa citată.

"Ca reacţie la ameninţările directe generate de filiala din Fâşia Gaza a grupării Jihadul Islamic, armata israeliană efectuează bombardamente în Fâşia Gaza", a comunicat armata israeliană, pe Twitter, potrivit Mediafax.

 

"A fost declarată situaţie specială pe teritoriul israelian", în zonele situate în apropiere de frontiera cu Fâşia Gaza, a precizat armata israeliană.

O explozie puternică a avut loc într-un imobil înalt din oraşul Gaza, afirmă surse citate de site-ul Ynetnews.com.

Forțele de apărare israeliene au reușit să-l ucidă pe comandantul Jihadului Islamic Palestinian, Taysir al-Jabari, potrivit unor surse citate Al Jazeera. Jabari i-a succedat în această funcție lui Baha Abu al-Ata și a comandat forțele jihadiste palestiniene în confruntarea cu forțele israeliene.

Ministrul palestinian al Sănătății a anunțat că patru persoane au fost ucise și cel puțin alte 15 persoane au fost rănite.

Mai multe articole despre:
israel atac gaza atac gaza sef jihad omorat