Isărescu: "Nici măcar nu ne-a trecut prin cap să jucăm aurul României la păcănele"
Mugur Isărescu, Guvernatorul Băncii Naţionale a României, a făcut câteva declaraţii cu prilejul prezentării Raportului BNR pe anul 2017.
"Aurul din rezerva României este păstrat în Banca Angliei, un custode solid din toate punctele de vedere. Plasarea în arbitraj sau în diverse operaţiuni pe pieţele internaţionale prezintă riscuri, având în vedere evoluţiile globale, astfel că am considerat că nu este oportun să efectuăm astfel de plasamente. Deci nu am făcut şi nici măcar nu ne-a trecut prin cap să jucăm aurul la păcănele, cum a spus recent un... personaj”, a declarat Mugur Isărescu, la conferinţa de prezentare a Raportului BNR pe anul 2017.
Un capitol special din Raport analizează evoluţia rezervei de aur a României în perioada postdecembristă, arătând că aceasta a crescut cu 30 de tone între anii 1989 şi 2000, după care s-a menţinut constantă, greutatea totală actuală fiind de 307,3 tone.
„Dacă mai punem la socoteală şi aurul depus în altă parte cu documentele de rigoare, dar încă nerecunoscut, avem imaginea unei rezerve solide”, a mai spus guvernatorul BNR, referindu-se - dar fără să-l nominalizeze - la tezaurul românesc din Rusia.
„În contextul a doi ani de stimulenţi fiscali, 2016 şi 2017, dezechilibrele externe s-au accentuat, dar încă nu s-au depăşit limitele de prudenţă. Deficitul de cont curent este sub pragul de 4%, deci sub pragul de prudenţă, dar trendul de creştere din ultima perioadă este prea puternic pentru a nu fi semnalat”, a mai spus Mugur Isărescu.
„Balanţa bunurilor se deteriorează pe toate componentele, lucru care presupune mai multă atenţie la modul cum stimulăm consumul”, a precizat Mugur Isărescu.
Guvernatorul BNR a menţionat că „nu există riscuri sistemice”, stabilitatea financiară a ţării fiind „solidă” şi datoria externă fiind „scăzută şi în scădere”. De asemenea, rata creditelor neperformante în sectorul bancar a scăzut de la 22% la 6,7%, lucru care prezintă România ca „exemplul pozitiv al Europei”.
Raportul BNR arată că în 2017 banca centrală a obţinut un profit de 186 de milioane de lei, „din care 80% s-au dus la bugetul de stat”, a precizat Mugur Isărescu, arătând că profitul respectiv a fost obţinut „în principal prin administrarea rezervei internaţionale”.