Iranul a început să le plătească despăgubiri familiilor victimelor avionului ucrainean doborât în urmă cu doi ani
Iranul a început să le ofere despăgubiri unor familii ale victimelor accidentului unui avion de linie ucrainean doborât "din eroare" deasupra Teheranului în urmă cu doi ani, cu 176 de persoane la bord, a transmis vineri Ministerul iranian al Afacerilor Externe, potrivit AFP.
Ministerul Transporturilo din Iran a efectuat transferurile de bani pentru unele dintre familii ale victimelor din avionul ucrainean, a informat ministerul într-un comunicat publicat cu ocazia împlinirii a doi ani de la această dramă.
Potrivit directorului adjunct al Aviaţiei Civile din Iran, Arash Khodaei, citat vineri de agenţia oficială de presă IRNA, a fost transferată suma de 150.000 de dolari unor familii, iar acest proces a început şi în cazul altor familii.
La 8 ianuarie 2020, forţele armate iraniene au doborât un Boeing 737 care efectua zborul PS752 al companiei Ukraine International Airlines între Teheran şi Kiev, cauzând moartea a 176 de persoane, în majoritate iranieni şi canadieni, printre care mulţi cu dublă cetăţenie.
Armata iraniană nu a recunoscut decât după trei zile că a doborât avionul "din greşeală".
Luni, în Canada, Curtea Superioară de la Ontario a anunţat că a acordat unui număr de şase reclamanţi 107 milioane de dolari canadieni (74 de milioane de euro) drept compensaţii, plus dobânzile.
În noaptea dramei, apărarea aeriană a Iranului era în stare de alertă maximă. Republica Islamică tocmai atacase o bază folosită de armata americană în Irak ca ripostă la eliminarea, cu cinci zile în urmă, într-un atac american la Bagdad, a generalului Qassem Soleimani, artizanul strategiei regionale a Iranului, iar Teheranul se aştepta la o reacţie din partea Washingtonului.