Ipocrizia lui Mircea Geoană. Cum se promovează ca independent și luptător anticorupție, cu un cumnat fugit din țară ca să scape de o condamnare pentru corupție
Spectacolul de promovare a lui Mircea Geoană continuă: cel mai nou videoclip postat îl prezintă drept un politician independent și sătul de corupție. Filmarea pare desprinsă însă dintr-o altă realitate dacă privim în trecutul secretarului adjunct al NATO care a candidat din partea PSD la alegerile din 2009, dar și dacă ne amintim de problemele penale ale cumnatului său.
Pe pagina oficială de campanie, Mircea Geoană este prezentat drept un luptător împotriva corupției. „Să ne unim împotriva lor și pentru un președinte independent!„ se arată în descrierea spotului publicitar.
Dincolo de aparențele pe care încearcă să le mențină, Geoană se lăuda recent că a fost contactat de Marcel Ciolacu care i-ar fi propus să candideze susținut de PSD.
"Eu am avut discuții cu ei, au venit la mine în birou. (...) Dânșii mi-au propus să candidez independent susținut de PSD, pentru un calcul foarte simplu, pentru că voturile PSD la alegerile prezidențiale, unde vin patru milioane în plus față de cele obișnuite, nu-s suficiente să câștigi Președinția României", afirma recent Geoană, la un post TV.
La scur timp, liderul PSD Marcel Ciolacu l-a ironizat.
"După ce i-am cerut lui Mircea Geoană, i-am propus și lui Șoșoacă să fie premier."
Numărul doi din NATO pare să fi dat uitării candidatura la prezidențiale din partea PSD care l-a făcut celebru.
De notorietate sunt și legăturile lui Mircea Geoană cu oameni corupți. Cumnatul său, Ionuț Costea se ascunde în Turcia pentru a scăpa de executarea pedepsei de șase ani de închisoare. Statul are de recuperat de la el peste 3 milioane de lei și aproape 2 milioane de euro. La partajul cerut în instanță de soția sa, instanța a făcut și inventarul averii familiei Costea.
Mai exact, este vorba de trei apartamente cu două și trei camere în Constanța, două apartamente în Năvodari, alte patru în Capitală, titluri de stat, dar și o casă și un teren în București evaluate la aproape 750 de mii de euro.