MENIU

"Care e presiunea?" Dragnea, apărat de Iordache în războiul cu procurorii

Prin declaraţiile sale, liderul PSD, Liviu Dragnea, n-a făcut decât să ceară procurorilor să aibă o atitudine corectă privind legislaţia în vigoare, a afirmat luni preşedintele Comisiei speciale pentru legile Justiţiei, Florin Iordache.

"Care este presiunea? Cred că prin declaraţiile sale preşedintele n-a făcut decât un singur lucru - cere procurorilor să aibă o atitudine corectă potrivit legislaţiei în vigoare - cred că ăsta era semnalul pe care voia să-l dea preşedintele (n.r. - Liviu Dragnea). Nu ştiu exact, n-am văzut această supărare a Forumului (n.r. - Forumul Judecătorilor din România). Dar acolo parcă erau mai mulţi procurori", a declarat Iordache la Parlament.

Reacţia acestuia vine după ce Asociaţia Forumul Judecătorilor din România (FJR) a trimis, luni, către Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), o cerere de apărare a independenţei sistemului judiciar "faţă de atacurile recente ale reprezentanţilor de seamă ai puterii legislative şi ai puterii executive, materializate în discursurile unor lideri politici din data de 9 iunie, respectiv data de 10 iunie".

Pe de altă parte, Iordache a anunţat că membrii Comisiei speciale privind legile Justiţiei vor avea o întâlnire marţi, de la ora 15,00, cu reprezentanţii Comisiei de la Veneţia, fără a da însă alte detalii.

Totodată, el a vorbit şi despre Coduri. "Preşedintele, dacă cumva le întoarce, trebuie să aibă ce întoarce, deci noi deocamdată trebuie să elaborăm un proiect care vizează Codul penal", a adăugat deputatul PSD.

Mai multe articole despre:
Liviu Dragnea florin iordache