Ionel Dancă: Guvernul a adoptat noul Program "Anghel Saligny", solicitat și negociat în Coaliția de către președintele PNL Ludovic Orban.
Noul program național de investiții locale "Anghel Saligny", adoptat în ședința de vineri a Guvernului a fost solicitat și negociat în Coaliția de guvernare de către președintele PNL, Ludovic Orba, a anunțat deputatul Ionel Dancă.
"Acest nou program de tip PNDL a fost inclus în Programul de guvernare, rezultat în urma negocierilor de formare a Coalitiei, în care am fost implicat din partea PNL în ceea ce privește elaborarea Programului comun de guvernare.
Adoptarea unui nou Program de investiții locale, pentru infrastructura de drumuri, apă-canalizare și infiintarea sau extinderea rețelelor de gaze naturale, a fost și reprezintă o prioritatea pentru un guvern condus de PNL.
Președintele PNL, Ludovic Orban, a solicitat încă de la debutul guvernării și a reușit să obțină in final acordul de principiu al partenerilor de Coaliție pentru adoptarea noului Program național de investiții locale, cu amendamentele propuse de colegii de guvernare, legate de transparență și criterii obiective de alocare a fondurilor, cu care PNL este de acord.
Noul Program național de investiții locale putea fi adoptat deja de Guvern fără a pune în pericol stabilitatea și continuitatea coaliției de guvernare. Șansa la dezvoltare a comunităților locale, conduse de administrațiile liberale și nu numai, este ca acest program de tip PNDL3 să fie gestionat și implementat de un Guvern condus de Partidul Național Liberal și să nu ajungă pe mâinile PSD, care să folosească din nou acest program in mod clientelar, netransparent, discreționar si abuziv.
Guvernarea liberală a României trebuie să continue cu actuala coaliție de guvernare pentru a realiza proiectele de dezvoltare ale comunităților locale conduse de primarii liberali si de președinții liberali ai Consiliilor Județene. Nu trebuie să avem alt obiectiv decât buna guvernare a României!" a scris Ionel Dancă pe Facebook.