Ion Iliescu își distruge fotografiile de familie! Motivul este INCREDIBIL
După 66 de ani de căsătorie, Nina Iliescu, soția fostului președinte Ion Iliescu, i-a cerut acestuia să distrugă fotografiile de familie. Motivul poate fi citit în rândurile următoare.
Căsătorit din 1951, PSD-istul a imortalizat multe dintre evenimentele trăite alături de Nina, albume foto ce vor fi distruse, după cum a declarat chiar el, scrie One.ro.
„Nu sunt fotogenic şi nici telegenic. Oricum, nu mă preocupa imaginea, deşi alţii fac adevărate maladii pentru imaginea lor. Soţia mi-a şi spus că avem acumulate foarte multe fotografii acasă şi că trebuie să le distrugem, că să nu rămână după aceea ticăloşilor care să le folosească în fel şi chip”, a declarat Ion Iliescu.
„Ne înţelegem din ochi sau chiar anticipat, ea având o adevărată premoniţie în ceea ce mă priveşte. pentru mine, soţia nu este numai omul iubit, cel mai apropiat, loial şi devotat, dar şi cel mai bun prieten şi sfătuitor. Ne completăm. Ea are multe calităţi care mie îmi lipsesc: o intuiţie extraordinară şi un fler deosebit la oameni. Este mai intransigenţă şi neiertătoare cu cei care îi înşală bunăcredinţă. Am petrecut împreună multe clipe frumoase, am avut satisfacţii şi împliniri, dar am înfruntat împreună şi momente deosebit de dificile, ceea ce ne-a apropiat şi ne-a călit. Este, fără îndoială, omul de lângă mine cel mai drag şi pretios”, a mai spus acesta.