MENIU

Iohannis, criticat dur pentru tăcere. "Nu catadicseşte să spună nimic după întâlnirea cu Dăncilă"

Iohannis, tacere ienxplicabila

"Toată ţara stă cu sufletul la gură de câteva săptămâni să vadă ce se întâmplă cu această amnistie şi graţiere şi preşedintele nu catadicseşte să ne spună absolut nimic, nici măcar prin purtătorul de cuvânt", este critica la adresa lui Klaus Iohannis exprimată de jurnalistul Liviu Avram.

Toți ochii sunt îndreptați azi către Palatul Victoria, unde, în mai puțin de două ore, va avea loc o nouă ședință de Guvern. Urmează să aflăm dacă Executivul condus de Viorica Dăncilă adoptă sau nu ordonanța de urgență privind amnistia și grațierea.

Mai multe scenarii sunt luate în vedereîn spaţiu public, dar totul este învăluit într-o tăcere suspectă.

"Nu aş exclude niciun scenariu, toate sunt la fel de posibile. Pentru că nimeni dintre cei care ne conduc nu face efortul să ne lămurească. De la cei de la PSD-ALDE nu avem aşteptări să aibă minimul respect să ne spună ce vor să facă. Dar ne aşteptam de la preşedintele României să ne spună în ce stadiu am ajuns cu această poveste. Domnia sa a vorbit în două rânduri cu Viorica Dăncilă şi ar trebui să aibă informaţii şi să ni le spună la ce să ne aşteptăm", a declarat jurnalistul Liviu Avram la Realitatea TV.

Potrivit acestuia, este dificil să trăieşti într-o ţară în care cei care te conduc folosesc numai agende ascunse şi minciuni. Toţi sunt repetenţi faţă de opinia publică.

"Toată ţara stă cu sufletul la gură de câteva săptămâni să vadă ce se întâmplă cu această amnistie şi graţiere şi preşedintele nu catadicseşte să ne spună absolut nimic, măcar prin purtătorul de cuvânt. Putea să ne dea un semn cum stau lucrurile după ce s-a întâlnit cu doamna Dăncilă", este critica lui Avram.

Chiar dacă premierul ar fi promis că nu va da OUG pentru marţi, nu ştim dacă a dat asigurări şi pentru şedinţa de joi. "Nu este o chestiune pe care să o rezolve doar sus acolo", a mai spus jurnalistul.

Șeful statului a chemat-o la discuții pe Viorica Dăncilă, iar premierul a stat în biroul președintelui mai bine de jumătate de oră.

Cu toare acestea, doar cei de la Guvern au dat la final un comunicat de presă în care au anunțat sec că s-a discutat numai despre președinția României la Consiliul Uniunii Europene.

Întâlnirea are loc în contextul în care liderii opoziției acuză Executivul că ar pregăti o ordonanță de urgență privind amnistia și grațierea.

Viorica Dăncilă și Klaus Iohannis au vorbit la telefon si luni, iar premierul și președintele au convenit să se întâlnească miercuri dimineață.

Mai multe articole despre:
Klaus Iohannis