MENIU

Invazia rusă a ucis 28 de copii și a rănit alți 64 în Ucraina - 390 de copii s-au născut în Kiev, bombardat de 8 zile

Copii ucraineni care stau adăpostiți în metroul din Kiev Foto: mirror.co.uk

Bilanț trist al victimelor de război în Ucraina. Cel puțin 28 de copii au fost uciși până acum și alți 64 au fost răniți, anunță autoritățile ucrainene. 

„Pe parcursul primelor opt zile de război al Rusiei împotriva Ucrainei, 28 de copii au murit și 64 au fost răniți”, a anunțat reprezentantul pentru drepturile copilului în Ucraina, Darya Gerasymchuk, citată de presa ucraineana. 

„Au fost distruse maternități, grădinițe, școli. Aproximativ un milion și jumătate de copii se află în zonele afectate de bombardamente și blocade, printre care orfani și copii cu dizabilități care au nevoie de îngrijire urgentă. Copiii se nasc în subsoluri, iar primul lucru pe care îl aud în viața lor este sunetul exploziilor”, a declarat Gerasymchuk.

Autoritățile ucrainene au cerut Comitetului Internațional al Crucii Roșii (CICR) să înceapă de urgență organizarea coridoarelor umanitare.

În același timp, primarul capitalei, Vitali Klitschko, a anunțat că în cele 8 zile de război s-au născut 390 de copii la Kiev.

În Kiev, deși asaltat de atâtea zile,primarul spune că medicii sunt în alertă și se lucrează continuu: „Maternitățile din capitală lucrează și ele. Și în ultimele 8 zile, la Kiev s-au născut 390 de bebeluși. 199 de băieți și 191 de fete”, scrie Unian.net.

Mai multe articole despre: