Invazia rusă a fost oprită pe toate fronturile - Serviciul Militar de Informații britanic face anunțul
Invazia rusă în Ucraina a fost în mare parte oprită pe toate fronturile, forţele ruse suferind în ultimele zile pierderi grele şi avansând foarte puţin la sol, pe mare sau în spaţiul aerian, a anunţat joi Serviciul Militar de Informaţii al Regatului Unit, informează Reuters.
"Rezistenţa ucraineană rămâne fermă şi bine coordonată", a anunţat Ministerul Apărării britanic. "Vasta majoritate a teritoriului ucrainean, inclusiv toate oraşele mari, rămân în mâinile ucrainenilor", a adăugat ministerul.
Cartierul general al armatei ucrainene a afirmat miercuri că Rusia a pierdut până la 40% din forţele de invazie. Unităţi ruse fie au fost nimicite, fie şi-au pierdut capacitatea de luptă, arată un ordin de zi, fără a oferi alte cifre.
Autorităţile de la Moscova afirmă că acţiunile din Ucraina nu au scopul de a ocupa un teritoriu, ci de a "demilitariza" şi de a "denazifica" ţara vecină. Rusia îşi defineşte acţiunile din Ucraina prin sintagma "operaţiune militară specială".