MENIU

Inundații în România! Cod galben pe râuri din mai multe judeţe - Zonele vizate

Foto cu caracter ilustrativ / Arhivă

Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, luni, o atenţionare Cod galben de inundaţii pentru râurile mici din Dobrogea şi din bazinele hidrografice Vişeu, Iza, Someşul Mare, Mureş, Olt, Argeş, Ialomiţa, Siret şi Prut.

Astfel, până marţi, la ora 24:00, se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri cu posibile depăşiri ale Cotelor de atenţie pe unele râuri din bazinele hidrografice: Vişeu - bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior, Iza - bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţul Maramureş), Someşul Mare - bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţul Bistriţa Năsăud), Mureş - bazin amonte S.H. Glodeni, Niraj, Târnava Mică - bazin amonte S.H. Sărăţeni şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Sărăţeni - amonte S.H. Târnăveni (judeţele: Harghita şi Mureş), Târnava Mare - bazin amonte S.H. Sighişoara (judeţele: Harghita, Mureş şi Braşov), Arieş - bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Alba şi Cluj), Olt - bazin amonte S.H. Micfalău şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Micfalău - amonte Ac. Slatina (judeţele: Harghita, Covasna, Braşov, Sibiu, Vâlcea, Argeş şi Olt), Argeş - bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Argeş, Dâmboviţa, Teleorman, Giurgiu şi Ilfov), Ialomiţa - bazin amonte S.H. Moroeni şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Moroeni - amonte S.H. Siliştea Snagovului (judeţele: Dâmboviţa, Prahova şi Ilfov), Prahova - bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Prahova şi Ialomiţa), Buzău - bazin amonte Ac. Siriu şi afluenţii aferenţi sectorului aval Ac. Siriu - amonte SH Baniţa (judeţele: Braşov, Covasna, Buzău şi Prahova), Suceava - bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţul Suceava), Moldova - bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Suceava şi Neamţ), Bistriţa - bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Suceava, Neamţ, Harghita şi Bacău), Trotuş - bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Neamţ, Bacău, Harghita, Covasna şi Vrancea), Putna - bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţul Vrancea), Bârlad - bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Neamţ, Iaşi, Vaslui, Bacău, Vrancea şi Galaţi), Siret - afluenţii mici aferenţi sectorului aval S.H. Drăgeşti (judeţele: Bacău, Vrancea şi Galaţi), Prut - afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Drânceni (judeţele: Vaslui şi Galaţi), râurile din Dobrogea (judeţele: Constanţa şi Tulcea).

Atenţionarea hidrologică vizează în principal fenomenele de scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale, care se pot produce cu probabilitate şi intensitate mai mare pe unele râuri mici din judeţele: Maramureş, Bistriţa Năsăud, Argeş, Dâmboviţa, Neamţ şi Bacău, precizează hidrologii. 

Mai multe articole despre:
inundatii romania cod galben inundatii