Inuman! Un bărbat, victima unui accident înfiorător, obligat să-şi foloseasă piciorul tăiat ca PERNĂ
O anchetă a fost deschisă după ce pe reţelele de socializare a devenit virală o fotografie în care se vede cum un bărbat căruia i-a foat amputat un picior este forţat să-şi sprijine capul tocmai pe membrul tăiat, fiind folosit pe post de pernă.
Un bărbat a fost grav rănit şi 25 de copii au suferit diverse răni, după ce autobuzul în care se aflau s-a răsturnat, în încercarea de a evita un impact violent cu un tractor. Accidentul s-a petrecut în Ghanshyam, India.
Şoferul autobuzului, un bărbat în vârstă de 25 de ani, a rămas fără piciorul stâng, după ce medicii au decis să i-l aputeze. După operaţie, însă, acesta a fost lăsat pe o targă, iar sub cap i-a fost pus tocmai piciorul tăiat.
"Când am ajuns la spital, am văzut că avea sub cap piciorul tăiat de medici cu doar câteva zeci de minute înainte. A durat alte două ore până când am reuşit să fac rost de o pernă pe care să i-o pun sub cap. Şi nu, nu am luat-o din spital, ci am cumpărat-o din piaţa de lângă", a povestit Janaki Prasad, o rudă, pentru presa locală.
Autorităţile au deschis o anchetă şi urmează să se stabileasacă cine se face vinovat de umilinţa la care a fost supus bărbatul. Până la această oră, au fost suspendaţi doctorul Mahendra Pal Singh, medicul rezident Alok Agarwal şi două asistente medicale, Deepa Narang şi Shashi Srivastava.
E greu de stablit, însă, din fotografii dacă, în momentul în care bărbatul îşi odihnea capul pe propriul picior, era conştient sau nu.