MENIU

ÎNTREG ORAŞ, în ALERTĂ, după MOARTEA unui tânăr care a avut SIDA: ZECI de persoane, la analize

Întreg oraş, în stare de alertă

Autorităţile sanitare din Dolj sunt în alertă după ce au aflat că un tânăr de 28 de ani din Segarcea care era infectat cu virusul HIV şi care a murit săptămâna trecută ar fi întreţinut relaţii sexuale cu mai multe tinere, primarul localităţii afirmând că ”întreaga comunitate este stupefiată”.

Tânărul de 28 de ani a murit în urmă cu câteva zile, iar ulterior autorităţile au aflat că acesta era infectat cu virusul HIV şi ar fi întreţinut relaţii sexuale cu mai multe tinere din oraşul Segarcea, care, la rândul lor, ar fi putut transmite apoi boala.

“Eu am avertizat, dar din momentul în care s-a zis să nu mai zic nimic, nu am am zis nimic. Eu nu sunt surprins, pentru că el frecventa mult femeile”, a declarat Cornel Stanciu, medicul de familie al tânărului.

La rândul său, primarul oraşului, Nicolae Popa, spune că tânărul era infectat cu HIV de trei ani şi jumătate şi că ”întreaga comunitate este stupefiată”.

“E o situaţie delicată acum, că s-a aflat că acest tânăr care a murit şi care se pare că era purtător de HIV a avut relaţii sexuale cu mai multe fete şi ar fi avut colegi care sunt acum poate într-o situaţie ca el. Totul este confidenţial, însă, noi nu ştim care este situaţia. Eu cred că de vină este familia, pentru că familia ştia că acest virus îl are de la trei ani şi jumătate. Când veneau pe la el prieteni, ar fi trebuit să explice că băiatul este purtător de o boală şi ar fi de evitat anumite lucruri. Întreaga comunitatea este stupefiată”, a afirmat primarul din Segarcea.

El a spus că după moartea tânărului primăria a contactat mai mulţi medici din oraş, care au organizat întâlniri cu elevii, explicându-le pericolul transmiterii virusului HIV prin relaţii sexuale neprotejate.

”După moartea lui, acum câteva zile, şi la bibilotecă şi la Casa de Cultură s-au făcut nişte discuţii cu elevii de şcoli generale şi primare şi de liceu, despre SIDA şi virusul HIV”, a mai spus primarul.

Potrivit autorităţilor locale, în ultimele zile, după ce au aflat că tânărul decedat era infectat cu HIV, câteva zeci de tineri din oraş au mers la diverse laboratoare medicale pentru a-şi face analize. Pacienţii care fac testele HIV beneficiează de confidenţialitatea medic-pacient, ca şi persoanele care sunt purtătoare ale acestui virus.

Mai multe articole despre:
SIDA alertă HIV panică Segarcea teste hiv segarcea