MENIU

Întrebarea care macină orice român: Cum e mai ieftin: cu centrala pornită constant, ori din când în când?

Frigul din casă, o constantă în viața marii majorități a românilor. Foto/Arhivă

Iarna s-a instalat deja în mare parte din țară, iar la munte este ger de-a dreptul. Motiv pentru care toți românii încep să-și facă socotelile pentru facturile la încălzire. Așa că, se naște întrebarea: Cum e mai ieftin? Cu centrala și caloriferele pornite non stop sau doar sporadic, doar când e nevoie stringentă?!

Creșterea facturilor la energie, odată cu venirea iernii a determinat o femeie facă un experiment în speranța că va reuși să micșoreze costurile de întreținere în sezonul rece.

Femeia a testat două abordări diferite pentru a determina cea mai eficientă metodă de a menține casa călduroasă fără să-și golească portofelul. Astfel a încercat să stabilească dacă este mai ieftin să menții centrala pornită constant sau să o activezi doar în anumite momente ale zilei. Rezultatul experimentului ei l-a împărtășit cu prietenii ei virtuali.

Cum setez căldura în casă?

Mandy Charlton, o utilizatoare activă pe TikTok, a decis să-și pună propria casă la încercare și să împărtășească rezultatele cu urmăritorii ei. Astfel, în primele două zile a menținut o temperatură constantă în casă și a observat o creștere a costurilor energetice. Cu toate acestea, după această perioadă inițială, costurile au scăzut semnificativ, ajungând la aproximativ același nivel ca și în cazul utilizării temperaturilor fluctuante.

"Dacă folosești încălzirea doar de câteva ori pe zi pentru o jumătate de oră, va fi mai ieftin să o lași oprită și să o deschizi din când în când. Dar nu uitați că de fiecare dată când opriți centrala, lăsați temperatura din casă să scadă. Deci când o reporniți, sunt șanse ca în două ore să se încălzească tare, dar să nu puteți păstra minim18 grade într-o zi rece", a explicat Mandy.

Potrivit concluziilor sale, Mandy a decis să mențină central pornită constant, argumentând că este puțin mai ieftin decât să o pornească doar pentru scurte perioade în timpul zilei.

Părerile oamenilor sunt împărțite

Cu toate acestea, părerile sunt împărțite în comunitatea online. Unii susțin că au economisit bani activând încălzirea doar atunci când este absolut necesar, în timp ce alții au confirmat că abordarea constantă a funcționat mai bine pentru ei.

Un utilizator a declarat că a găsit-o "mai scumpă în mod constant", sugerând că strategia lui Mandy nu este aplicabilă în toate cazurile.

@mandyyourtiktokmum The scandalous fact is that it costs double what it did this time last year and I’m sending so much love if you’re affected by this all. #yourtiktokmum #costoflivingcrisisuk #energycrisisuk #energypricesuk #gasprices #stayingwarminwinter ♬ I'M FEELING LUCKY - Ellen Once Again

 

În ciuda divergențelor de opinii, discuția a generat un dialog util despre eficiența energetică și strategiile optime pentru a face față vremii reci fără a suferi financiar.

Oricare ar fi concluzia, este evident că alegerea între temperaturi constante și fluctuații periodice reprezintă o decizie personală care depinde de mai mulți factori, inclusiv comportamentul specific al consumatorului și condițiile meteorologice locale, scrie stiridiaspora.ro.