Într-o viață dominată de iresponsabilitate, merită să avem și o "Săptămână a responsabilității"
Suntem bombardați de informație, de cele mai multe ori negativă. Asaltați de publicitate, de multe ori mincinoasă. Dominați de agresivitate, de toate formele. Greu facem față unor astfel de presiuni, noi, ca adulți. Copiii, evident, au nevoie de protecție înzecită. Părinții nu reușesc întotdeauna să le asigure această zonă de siguranță și atunci ei trebuie formați să se protejeze singuri, să învețe să discearnă binele de rău. Acesta este motivul pentru care Asociația Inițiativa Ecologistă Europeană a luat decizia să realizeze un proiect pilot intitulat ”Săptămâna Responsabilității” în trei sectoare ale Capitalei, declară pentru realitatea.net Lavinia Șandru, președintele Asociației și realizator al emisiunii ”Deschide lumea” de la Realitatea TV.
Proiectul a început astăzi în sectorul 6, la Liceul ”Tudor Vladimirescu”, cu participarea elevilor și profesorilor din mai multe școli. Evenimentul va continua în sectoarele 4 și 5, scopul fiind să se extindă în cât mai multe zone. S-au raliat, printre primii, acestui proiect Primăria Sectorului 6, Centrul Cultural European Sector 6, Clinica ”Regina Maria”, Realitatea TV și realitatea.net.
În cadrul ”Săptămânii Responsabilității”, elevii participă la conferințe interactive pe teme de nutriție, educație pentru media și arte.
În prima zi, Claudia Munteanu – manager al Clinicii ”Regina Maria” și dr. Alexandra Costache – medic gastroenterolog au prezentat copiilor importanța celor trei mese regulate pe care trebuie să le respecte zilnic, între care una să fie neapărat masă caldă. Gustările din fructe sau cereale integrale, de asemenea, trebuie să intre în obișnuința copiilor, iar dulciurile și băuturile dulci, carbogazoase, să fie evitate.
Despre modul în care pot fi manipulați prin intermediul publicității și tehnicile de manipulare în media le-a vorbit Narcisa Iorga, fost membru al Consiliului Național al Audiovizualului. Copiii și adolescenții prezenți au discutat despre faptul că nu interdicția de a urmări anumite emisiuni reprezintă soluția. Recomandabil ar fi ca genul de emisiuni ce ar putea fi catalogate drept nocive să fie urmărite și comentate împreună cu adulți care să le poată explica ce e bine și ce e rău într-un astfel de program, ce este real și ce este ficțiune.
Artista Mariana Pachis, scenograf și regizor, a creat o conexiune între culoare și personalitate și a explicat elevilor de ce lectura îi ajută să-și dezvolte imaginația, fiecare rând creând, de fapt, în mintea lor un mic film. Ziua s-a încheiat cu o mini-istorie a cinematografiei prezentată de directorul artistic Marin Vladimir, care a făcut astfel trecerea către prezentarea filmului ”Minionii”.
”Celor din generațiile care ne urmează trebuie să le oferim partea frumoasă a experienței noastre de jurnaliști, de artiști, de medici sau juriști. Educația poate fi făcută și altfel decât în mod formal, într-o sală de clasă, cu creta sau cu markerul pe tablă. Le vorbim deschis, de la egal la egal și le aducem argumente pe care ei să nu le respingă, să le înțeleagă și să le asimileze, astfel încât să le fie de ajutor pentru tot restul vieții. Copiii sunt deosebit de receptivi și asta ne bucură. Înseamnă că misiunea noastră este îndeplinită și, evident, suntem încurajați să mergem mai departe”, a spus Lavinia Șandru.
Ea a ținut să invite, în mod special, pe toți cei care rămân în București în weekendul prelungit de 1 Decembrie să participe la concertul pe care Asociația Inițiativa Ecologistă Europeană și partenerii săi îl oferă pe 30 noiembrie la mall-ul Plaza România. Începând cu ora 20, concertul va fi susținut de artiștii Magda Pușcaș, Andrei Păunescu, Emeric Imre și, nu în ultimul rând, talentatul realizator de televiziune de știri Claudiu Popa, de la Realitatea TV. Accesul va fi liber.