Interzicerea telefoanelor în școli: Elevii riscă exmatricularea dacă încalcă noile reguli. Ce a declarat ministrul Educației
Ministrul Educației, Ligia Deca, a anunțat recent că, începând cu noul an școlar, școlile din România au libertatea de a interzice complet utilizarea telefoanelor mobile de către elevi în unitățile școlare. Declarația a fost făcută luni seară, într-un interviu televizat.
„În regulament se prevede că telefoanele nu pot fi utilizate în timpul orelor de curs, așa era și înainte. Ceea ce am introdus nou este că școala, în propriul regulament, poate interzice de tot utilizarea telefoanelor mobile pe perioada activității în școală. Am lăsat la latitudinea școlii pentru că sunt școli unde se ajunge ușor, părinții pot ajunge ușor dacă apare o urgență, dar sunt și școli în zone îndepărtate, unde de exemplu părinții au nevoie să ia legătura cu elevii pentru a ști când trebuie să-i preia, când există o urgență. Fiecare școală își știe comunitate, astfel că pot decide fie să meargă pe regula generală, fără telefoane în timpul orelor, cu zonă de depozitare la intrarea în sala de clasă, fie să meargă pe o regulă și mai strictă, cum am văzut în alte state europene, interzicerea cu totul a telefoanelor în școli, sigur cu excepția utilizării lor în scop educațional dacă profesorul le consideră utile pentru o lecție interactivă ele pot fi utilizate punctual”, a declarat ministrul.
Referitor la sancțiunile pentru elevii care nu respectă această interdicție, ministrul a precizat că există un set clar de măsuri disciplinare. „Da, regulamentul prevede sancțiuni care variază de la avertismente verbale sau scrise, până la exmatriculare, în funcție de gravitatea încălcării. Fiecare școală va aplica sancțiunea adecvată în funcție de caz”, a spus Deca.
Ministrul a subliniat și motivele din spatele acestei măsuri stricte. „Am constatat că atenția elevilor la procesul educațional scade atunci când aceștia sunt distrași de telefoane. Un studiu PISA recent a arătat că utilizarea telefonului mobil, chiar și în scop educațional, mai mult de o oră pe zi, afectează negativ performanțele la matematică ale elevilor. Avem, așadar, confirmarea științifică că utilizarea excesivă a telefoanelor are un impact negativ asupra rezultatelor școlare”, a concluzionat Ligia Deca.
Astfel, măsura este văzută ca un pas important în creșterea concentrării elevilor asupra activităților educaționale și îmbunătățirea performanțelor școlare.