MENIU

Interviu istoric cu Marian Munteanu, despre România ultimilor 26 de ani

<p>Marian Munteanu</p>

Marian Munteanu, liderul și sufletul studenților din 1989 și 1990 și unul dintre simbolurile din Piața Universității, a povestit la emisiunea Jocuri de Putere de la Realitatea TV cum vede ultimii 26 ani și ce s-a schimbat în tot acest timp. Acesta și-a amintit zilele de 21 și 22 decembrie 1989, dar și Crăciunul din acel an, pentru că atunci a fost convins că asistă la o lovitură de stat în toată regula. Vă redăm mai jos interviul:

Ce s-a întâmplat acum 26 de ani? Ce s-a întâmplat în 21 și 22 decembrie?

Așa cum spunea Bălcescu, că revoluția europeană a fost ocazia și nu cauza revoluției române, așa puten spune și noi despre ceea ce s-a întâmplat atunci la nivel european, prăbușirea blocului din est.

În 1989 putem spune că, beneficiind de o ocazie, poporul român a procedat la un act insurecțional fără precedent, de o anvergură și de o forță care cred că a scăpat previziunilor celor care au gândit într-o oarecare măsură acest șir de transformări din estul Europei.

Trebuie să înțelegem că procesul revoluției, prin revoulție înțelegând constituirea unui stat românesc democratic, este un proces care a durat foarte mult. Însă, tot mereu acest proces a cunoscut fracturi și întreruperi din cauza unor forțe pe care noi nu le puteam înfrunta. Și am aplicat, astfel, soluții. Am rezistat prin familii, comunități, credință.

Dezamăgirea multora este că nu am avut și instituții suficient de bine puse la punct pentru ca un asemenea moment să fie fructificat la maximum. N-eam fi dorit mult mai mult, ne-am fi dorit ca atunci să purcedem rapid la o reconfigurare constituțională capabilă să pună în mișcare energiile românești.

Din motive pe care le putem explica, acest proces nu a fost posibil decât parțial. Grupările consiprative care au beneficiat de un anumit sprijin extern s-au instalat la putere. Cu riscul de a șoca din nou, vreau să spun că eram o țară ocupată. Cu toate acestea, încet, încet, România, cu greutăți și presiuni, și-a revenit, pentru că societatea românească nu a asistat nepăsătoare după 22 decembrie la abrambureala care se punea la cale. S-a înțeles, până la urmă, că aici nu se pot face jocuri ca în alte părți. 

Ce rol au avut cei care au venit, emanații, așa cum le spuneți? Cine au fost ei, ce rol a avut Ion Iliescu sau opoziția democratică de atunci?

Dincolo de acești emanați, impresia mea este că marea problemă pe care am avut-o atunci a fost la nivelul armatei, mai precis la nivelul conducerii armatei. Armata de atunci a fost puternic penetrată de conducători care răspundeau unor alte comenzi și aveau tot felul de obediențe. Este cert că acești conducători nu și-au asumat nicio răspundere. Mi s-ar fi părut firesc ca armata să ocupe funcții în ministere temporare, până când se reușea o reorganizare. Aici a fost marea operațiune a distrugerii unui potențial. Aveam o societate unde o forță politică se prăbușise, însă nu exista o altă formă de organizare.

Aici, cea mai mare înșelăciune a fost Frontul Salvării Naționale (FSN). Practic, după 24 de ore, niște băieți adunați într-un birou, sub protecția armatei, au scris o foaie de hârtie, au apărut la televizor și au spus că ei sunt noua conducere. Lumea a mușcat momeala, e normal, a căzut sistemul comunist, noi ne apucăm să facem aceste structuri. În aceste structuri au venit tot felul de oameni. După câteva luni de zile au spus că se face partid, partid care deja avea sedii în toată țara.

Dacă nu era studențimea, care, de bine, de rău, beneficia de o formă organizată, în sensul că aveam o minimă logistică, o anumită coeziune, noi eram mult mai greu de penetrat... În toată țara s-au format asemenea Fronturi, care au devenit partide. Adică PSD și PNL. Sunt vechile structuri care au beneficiat de acel moment favorabil. Nu înseamnă că e neapărat ceva rău în asta, dar a fost vorba de calitatea liderilor. Toată România a stat în pixul acestei grupări, adică în creierul și în imaginația unor oameni ca domnul Brucan. Iliescu a fost liderul de prim-plan, însă în spate a fost Brucan.

Cine a gândit această strategie înfiorătoare, acest scenariu cinic?

Acest scenariu s-a impus cumva, pentru că ei nu aveau altă soluție. Nu le-ar fi mers, trebuia să facă o diversiune. Lor nu le pasă de câteva mii de morți, acești indivizi n-au suflet, sunt criminali.

Când ați simțit prima oară că trebuie să ieșiți.

Am simțit pe 22 decembrie, după masa, când am văzut că începuse să se tragă și mi-am dat seama că lucrurile nu sunt în ordine. Și am fost absolut convins că asistăm la o lovitură de stat trei zile mai târziu, în ziua de Crăciun. Când l-au asasinat pe Ceaușescu nu mai aveam nicio îndoială, pentru mine a fost totul clar.

Pe cine considetați vinovat? 

Conducătorii statului de atunci. Ion Iliescu, Stănculescu, toti sunt vinovați. Într-o asemenea situație, dacă întradevăr nu ești vinovat, faci ceva, îți dai demisia sau spui clar, vii cu o mărturie, iei atitudine, faci ceva! S-a amânat la nesfârșit rezolvarea unor chestiuni. Unii vin și spun că erau și elemente din exterior, situația complicată...Eu știu un singur lucru, că trebuie făcută dreptate și că cei care nu au îngăduit să se facă această dreptate sunt vinovați, pentru că ei sunt persoane decidente. Erau mulți care erau foarte influenți în vremea aceea, dispunea de pârghii și care au intervenit direct să nu se finalizeze cercetările. 

Ce ne spuneți despre liderii de azi?

Despre liderii de azi... Luați-i pe toți și vedeți care dintre ai nu au legături cu evenimentele din 1989. Râmăn câțiva. Luați-i și pe ei și vedeți ce legături au avut cu acele grupări de atunci. Vă rămân câțiva pe care îi puteți număra pe degetele de la două mâini.