MENIU

Interviu cu fostul principe Nicolae. Ce spune despre dezmoștenire și despre Regele Mihai

Jurnalistul Ion Cristoiu a realizat un interviu cu fostul principe Nicolae care a fost dezmoștenit de către Regele Mihai anul trecut. 

În cadrul acestui interviu, fostul principe Nicolae vorbește despre impactul pe care decizia regelui Mihai l-a avut asupra sa, dar și despre modul în care viața s-a schimbat după acea zi. 

Potrivit Comunicatului din 10 august 2015, vi s-a retras titlul de Alteță Regală. Asta mă pune în încurcătură. Cum să vă spun? Domnul Nicolae? Cum vă spun prietenii acum și cum vă spuneau înainte de 10 august 2015?
Am fost şi voi rămâne Nicolae. Prietenii mi-au spus mereu pe nume şi uneori ne-am dat porecle ȋn glumă aşa cum fac prietenii apropiaţi. Aşa cum vă spuneam, şi ȋnainte de a fi numit principe am fost omul Nicolae. Nu ȋnţeleg de ce prietenii mei ar trebui să mă strige altfel!

Momentul 10 august 2015 a stârnit multe zvonuri în presă și în opinia publică. Care dintre ele vi s-a părut cel mai gogonat?
De-a lungul timpului prin presă au circulat multe informaţii, dar timpul a dovedit ȋn final că au rămas doar zvonuri.

Zvonurile își au cauza în lipsa de transparență care definește acest moment. Nu credeți că era nevoie de mai multe explicații din partea Casei Regale? Mai ales că ulterior au apărut declarații potrivit cărora Excluderea a avut loc cu asentimentul dvs.
Nu mă pot pronunţa ȋn numele Casei Regale, deoarece a fost decizia şi strategia lor, dar pot spune că revocarea titlului meu a fost la fel de mult o surpriză pentru mine cât a fost şi pentru public. Nu a existat niciodată o discuţie ȋntre mine şi Rege pe această temă ȋnainte de a mă exclude din succesiune şi de a-mi revoca titlul. Mi s-a cerut să mă ȋntorc din vacanţă şi ȋn dimineaţa zilei de 10 august am aflat ce se discutase şi se hotărâse cu 10 zile ȋnainte, ȋn absenţa mea. După cum am mai spus, hotărârea de a-mi revoca titlul şi de a mă exclude din linia de succesiune fusese luată deja. Nu a contat dacă eu sunt de acord cu această decizie sau nu.

Ce a schimbat în viața dumneavoastră momentul 10 august 2015?
Sunt foarte norocos că am prieteni care mi-au fost alături, continuă să-mi fie alături şi care mi-au oferit ajutorul ȋn momentul respectiv, când viaţa mea s-a schimbat total. Schimbările au presupus luarea unor decizii cu privire la un loc de muncă, un loc ȋn care să trăiesc, unde să pot munci, unde să ȋmi pot desfăşura viaţa mai departe, şi unde pot avea o viaţă socială normală, firească. Nu mi-e ruşine să recunosc că evenimentele au avut un impact emoţional asupra mea şi a sănătăţii mele ȋntrucât tot ceea ce am creat sau am făcut ca principe a fost cu mult devotament, multă implicare şi dăruire.

 

Citește continuarea pe cristoiublog.ro.