MENIU

Lucian Boncu, interlopul care a plănuit asasinarea unui jurnalist, a fugit chiar înainte de arestare. Bărbatul este dat în urmărire națională

Lucian Boncu, lider interlop

Interlopul care a ordonat asasinarea jurnalistului timișorean Dragoș Boța este dat în urmărire națională. Acesta a dispărut din Tribunal imediat ce a aflat că urmează să fie arestat. Procurorii DIICOT au informații că acesta s-ar fi pregătit să fugă din țară, relatează Realitatea PLUS. 

Lucian Boncu s-a făcut nevăzut la scurt timp după ce a aflat că DIICOT a solicitat arestarea sa în dosarul în care este acuzat de faptul că a ordonat executarea jurnalistului Dragoș Boța.

Boncu este acuzat de săvârșirea infracțiunilor de determinare a săvârșirii infracțiunii de omor și nerespectarea regimului armelor și munițiilor. 

Aflat sub control judiciar în dosarul "cocaina", în care este condamnat la 12 ani și o lună de închisoare, Lucian Boncu s-a prezentat, astăzi, la sediul Poliției Timiș, dar la un moment dat, sub pretextul că iese din încăperea care comunică cu strada pentru că a primit un telefon, a dispărut, închizându-și telefon.

Tribunalul Timiș a decis arestarea în lipsă a lui Boncu pentru 30 de zile, care este căutat acum de polițiști.

”În data de 28.05.2021, Tribunalul Timiș a emis MAP nr 3,, din data 28.05.2021, privind pe numitul BONCU LUCIAN ADRIAN, fiind dispusă arestarea preventivă a acestuia pe o perioadă de 30 de zile , pentru săvârșirea infracțiunii de încercare de a determina săvârșirea unei infracțiuni de omor și nerespectarea regimului armelor și munițiilor”, se arată în informarea autorităților.