Înregistrarea cumplită cu bărbatul călcat de două mașini, la interval de câteva secunde
Un accident mortal s-a petrecut vineri seara, în judeţul Dâmboviţa, în localitatea Odobeşti: un bărbat de 58 de ani şi-a pierdut viaţa după ce a fost lovit de două maşini.
Accidentul petrecut vineri seara, pe 1 martie, a avut loc pe DJ 701, în localitatea Odobeşti, judeţul Dâmboviţa. Din primele informaţii a rezultat că un bărbat s-a întins pe carosabil şi a fost mai apoi lovit de două maşini, la un interval de câteva secunde. Victima a decedat pe loc, în urma impactului.
Şoferii celor două maşini au declarat că nu l-au văzut pe bărbat, din cauza întunericului.
Imagini ale unor camere de supraveghere care au surprins impactul îl arată pe bărbat ieşind dintr-un bar, împleticindu-se şi căzând pe şosea cu puţin timp înainte de accident.
Sursa: realitateadedambovita.net