Inițiativă INEDITĂ a autorităților daneze: ce le pregătesc REFUGIAȚILOR ucraineni
Guvernul danez se pregăteşte să creeze "sate ucrainene" temporare pentru a-i primi pe refugiații din Ucraina, al căror număr ar putea ajunge la 100.000, de cinci ori mai mulţi decât estimarea precedentă. Anunțul a fost făcut, astăzi, de ministrul Migraţiei, Mattias Tesfaye.
"Ne pregătim ca ucrainenii să fie găzduiţi într-un fel de sate ucrainene, unde ar putea exista creşe şi educaţie pentru copii în ucraineană, la care vor putea participa ucrainenii înşişi", a spus oficialul, într-un interviu pentru cotidianul Berlingske, relatează Agerpres, care citează AFP.
Potrivit oficialului danez, aceste "sate", răspândite peste tot în Danemarca şi al căror număr nu a fost specificat, ar putea fi instalate în foste complexuri spitaliceşti şi şcolare, în cazărmi sau în centre de bătrâni dezafectate. Ele vor putea găzdui câte o sute de persoane.
Iniţiativa diferă de practicile de primire obişnuite din Danemarca, unde solicitanţii de azil şi refugiaţii sunt în mod tradiţional răspândiţi pe întreg teritoriul țării.
Ministrul susține că numărul ucrainenilor care ajung în Danemarca ar putea depăşi pragul de 40.000 până la 17 aprilie, dublu faţă de numărul de sirieni ajunşi în țara sa, în 2015.