MENIU

Îngrijorător. Aproape jumătate dintre adulţii de peste 45 de ani vor dezvolta prediabet

Îngrijorător. Aproape jumătate dintre adulţii de peste 45 de ani vor dezvolta prediabet

Aproape jumătate dintre adulţii de peste 45 de ani vor dezvolta prediabet, o afecţiune ce constă într-un nivel ridicat al glicemiei, care precede adeseori apariţia diabetului, potrivit unui studiu de amploare realizat de cercetătorii olandezi, informează Reuters.

Prediabetul, denumit uneori "metabolism alterat al glucozei", nu prezintă simptome clare, însă persoanele cu glicemii mai mari decât cele normale, relevate în urma unor teste sangvine, ar trebui să fie testate pentru diabet o dată la unul sau doi ani, potrivit American Diabetes Association, potrivit Mediafax. 

"Ştiam acest lucru din studiile anterioare, însă acest studiu aduce în plus o metodă care comunică mai bine riscul medical pentru ca o persoană să dezvolte diabet pe parcursul vieţii sale", a precizat Kamlesh Khunti, medic la Leicester General Hospital din Marea Britanie, coautor al unui editorial care a însoţit publicarea rezultatelor studiului.

Cercetătorii de la Universitatea Erasmus din Rotterdam şi de la Harvard School of Public Health din Boston au utilizat pentru acest studiu o serie de date aferente unui eşantion de 10.000 de adulţi din Olanda, inclusiv înregistrări medicale, bilete de externare, reţete eliberate de farmacii şi măsurători ale glicemiei.

 

Mai multe articole despre:
simptome glicemie prediabet