“Inferno”, ultimul film din seria “Codul lui Da Vinci”, în deschiderea Dracula Film Festival
Filmul lui Ron Howard, Inferno, va deschide cea de-a patra ediție a Dracula Film Festival, care va avea loc anul acesta în perioada 12 – 16 octombrie, la Brașov.
Inferno (SUA, 2016), thrillerul bazat pe romanul cu același nume al lui Dan Brown, îi are ca protagoniști pe Tom Hanks, Felicity Jones, iar într-un rol secundar apare celebra actriță româncă Ana Ularu.
Faimosul expert în simbolistică, Robert Langdon (Tom Hanks), se află pe urmele unor indicii care îl conduc la marele Dante. Doar că acesta se trezește amnezic într-un spital italian, unde se aliază cu Sienna Brooks (Felicity Jones), o doctoriță care, speră el, îl va ajuta să își redobândească memoria. Împreună pleacă într-o cursă nebunească prin Europa pentru a dejuca un complot mondial.
Trailer disponibil aici: http://bit.ly/2cCG5lJ
Timp de 5 zile, pasionații de filme horror și fantasy, vor putea să vadă în cadrul Dracula Film Festival cele mai noi și apreciate filme de gen, atât în cadrul competițiilor de lungmetraj, scurtmetraj internațional și românesc, cât și în afara lor.
Therapy (Franța, 2016), cel de-al doilea lungmetraj al lui Nathan Ambrosioni, numit și copilul minune al filmului horror, în vârstă de doar 16 ani, va fi proiectat, de asemenea, în afara competiției, la Dracula FF. Filmul a făcut parte din selecțiile oficiale ale festivalelor Fantasia (Canada) și Sitges (Spania) și prezintă, într-un mod inedit din punct de vedere al montajului, aventurile sumbre ale unui grup de prieteni care explorează clădirea abandonată a unui spital de nebuni.
Trailer disponibil aici: http://bit.ly/2cK3uar
Under The Shadow (Iran, 2016), debutul în lungmetraj al regizorului de origine iraniană Babak Anvari, care a avut premiera mondială la Sundance 2016, va rula de asemenea în afara competiției Dracula Film Festival. Premiat la Fantaspoa 2016 (Brazilia), filmul spune povestea unei mame și a fiicei sale, care încearcă să se descurce în Teheranul sfâșiat de război al anilor ’80, când o entitate malefică începe să le bântuie locuința.
Metropolis, capodopera lui Fritz Lang, unul dintre cele mai cunoscute filme mute ale expresionismului, care se află la baza genului science fiction, va fi proiectat în închiderea Dracula Film Festival.
Într-o metropolă futuristă, în care cele două clase sociale, cea a liderilor bogați și cea a muncitorilor înrobiți de sărăcie sunt foarte bine delimitate, fiul conducătorului orașului se îndrăgostește de o profetă din clasa de jos. Filmul va fi acompaniat muzical live de către DJ-ul francez RadioMentale.