MENIU

Îndrăgita actriță Draga Olteanu-Matei, internată de urgență la spital. Primele vești ale medicilor după momente CRITICE

actrița Draga Olteanu-Matei

Actrița Draga Olteanu Matei a ajuns, vineri seara, în stare gravă, la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului „Sfântul Spiridon”, din Iași, relatează Realitatea PLUS. Medicii au dat primele vești la două ore după internarea artistei.

 

Actrița Draga Olteanu Matei, în vârstă de 87 de ani, se află în stare gravă, la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Sfântul Spiridon din Iași.

Din păcate, marea noastră actriță a ajuns în comă, cu hemoragie digestivă, potrivit Dianei Cimpoeșu, medic-șef UPU SMURD Iași.

Prognosticul medicilor era rezervat. Draga Olteanu-Matei a fost intubată imediat ce a ajuns la spital, a transmis Realitatea PLUS.

La aproape două ore de la internarea sa, medicii au dat primele vești bune. 

Actriţa Draga Olteanu Matei este conştientă şi comunică cu echipa medicală de la ATI din cadrul Clinicii de Gastroenterologie şi Hepatologie a Spitalului "Sf. Spiridon", a declarat vineri seara coordonatorul UPU-SMURD Iaşi, Diana Cimpoeşu, într-o intervenție la Realitatea PLUS.

„Doamna a ajuns transferată de la Spitalul Judeţean Piatra Neamţ din cauza unei hemoragii digestive superioare. A fost evaluată în urgenţă, s-a făcut transfuzie de sânge. E vorba despre o hemoragie importantă. Este internată în acest moment în ATI. Este conştientă, comunică cu echipa medicală. S-au început manevrele diagnostice şi terapeutice. Starea doamnei este stabilă după primele manevre terapeutice, în primul rând după transfuzia de sânge, reumplerea volemică şi toate celelalte tratamente care s-au făcut în urgenţă şi se continuă în ATI”, a precizat Diana Cimpoeşu.

„Sperăm ca evoluţia să fie una favorabilă. Doamna are şi altă patologie. Are afecţiuni cardiovasculare, afecţiuni endocrine, care trebuie evaluate şi tratate în continuare”, a spus dr. Cimpoeşu.

Draga Olteanu-Matei a fost transferată de la Spitalul Piatra Neamţ întrucât această unitate este spital COVID, iar artista avea nevoie de efectuarea unei endoscopii, eventual endoscopie intervenţională, motiv pentru care se şi află în grija specialiştilor de la Clinica de Gastroenterologie şi Hepatologie, care are competenţa în tratarea acestei urgenţe majore, a mai explicat medicul Diana Cimpoieșu. 

Draga Olteanu Matei s-a retras la Piatra Neamț după ce s-a pensionat din lumea teatrului, fiind stabilită în casa unei bune prietene, după cum a mărturisit, prietenă care are o pensiune în oraș.

Draga Olteanu s-a pensionat în 2007 de la Teatrul Naţional. La Piatra Neamţ a fost numită cetăţean de onoare.

Actrița a suferit în ultimii șase ani, după ce soțul său, care i-a fost alături aproape 50 de ani, a murit. Pe 24 octombrie, a intrat în al 87-lea an al vieții. 

Draga Olteanu-Matei a scris în ultimii ani câteva piese de teatru și i-a încurajat pe tinerii actori din Piatra și din Iași, potrivit relatărilor din presa locală. Artista a înfiinţat și o companie de actorie "Teatrul Vostru", primul teatru particular din România cu actori neprofesionişti. 

Absolventă a Institutului de Artă Teatrală şi Cinematografică "I.L. Caragiale", Draga Olteanu-Matei a avut o carieră fulminantă de aproape şase decenii - roluri extraordinare în 90 de filme, peste 50 de piese de teatru şi televiziune. Cele mai importante premii pentru activitatea sa au fost Ordinul Steaua României în grad de Cavaler, în 2002. Premiul Gopo şi premiul UNITER pentru întreaga carieră, dar şi Premiul TVR pentru Cea mai iubită actriţă.

Vom reveni cu amănunte