MENIU

India sub imperiul disperării în era COVID-19. Cum tratează autoritățile problema migranților afectați economic

india covid 19

Dramele coronavirusului nu scutesc nici India. Poliția din vestul acestei țări a fost nevoită să folosească gaz lacrimogen pentru a dispersa o mulțime violentă, formată din migranți. Ei au aruncat cu pietre în poliție, protestând pentru faptul că nu sunt lăsați să se întoarcă în orașele de origine. Muncitorii și-au pierdut serviciile, fapt ce i-a pus în fața unei situații limită, de a nu-și mai putea permte chiria din oraș. De aceea, nu au mai ținut cont nici de carantina impusă de statul indian în întreaga țară pentru trei săptămâni. Decizia autorităților de a bloca India a lăsat sute de mii de oameni fără joburi și fără surse de mâncare.

Decizia prezentată de premierul Narendra Modi are consecințe mai adânci decât simpla izolare a 1.3 miliarde de oameni. Sute de mii de muncitori săraci, care lucrau în metropolele Delhi și Mumbai, se întorc pe jos în localitățile de unde provin. Aceștia locuiesc în mediul rural și și-au pierdut serviciile. Ei nu-și mai permit viața din marile orașe.

Muncitorii din metropole, cei mai afectați de criza COVID-19

Drama este cu atât mai mare cu cât unii dintre ei sunt nevoiți să străbată zeci sau sute de kilometri pe jos, având copii mici și un acces extrem de limitat la hrană și apă. Și, în acest context,duminică, aproximativ 500 de muncitori s-au ciocnit cu forțele de poliție în orașul din vestul țării Surat. Aceștia cereau să fie lăsați să se întoarcă în satele de baștină, pentru că și-au pierdut locurile de muncă din oraș. Oficiali din poliție afirmă că forțele de ordine au încercat să-i oprească pe oameni din acest drum, însă mulțimea furioasă a început să arunce cu pietre în poliție.

Cei mai mulți dintre protestatari erau angajați în companii din industria textilă a orașului Surat. Poliția afost nevoită să intervină cu gaze lacrimogene și a arestat 93 dintre muncitori pentru nerespectarea carantinei impuse de autoritățile guvernamentale, scrie Reuters.

Situația la zi în India

India a raportat până în prezent aproximativ 1.000 de infectări, la o populație de 1.3 miliarde de locuitori. Este un bilanț departe de ce se întâmplă în China, SUA sau Italia, însă autoritățile se tem de o extindere periculoasă în următoarele săptămâni. Întoarcerea muncitorilor în mediul rural poate fi un scenariu pandemic foarte grav, de care oficialii indieni din Sănătate se tem foarte mult.

Un episod revoltător s-a produs în partea nordică a Indiei (Uttar Pradesh), unde un grup de sanitari îmbrăcați în costume de protecție au pulverizat dezinfectant pe un grup de muncitori, care se întorceau în satele de baștină. Imaginile au fost oferite de o televiziune locală și au generat furie pe rețelele de socializare. Un oficial guvernamental a explicat că personalul medical primiseră ordin să dezinfecteze autobuzul cu care călătoreau, însă gestul lor a fost catalogat drept exces de zel. Oficialul guvernamental a cerut să se ia măsuri împotriva acestor sanitari, mesajul său fiind postat pe Twitter.

Guvernul federal indian mai spune că nu dorește să extindă perioada de carantină dincolo de cele trei săptămâni, deși vecinii lor nepalezi intenționează o prelungire de cel puțin o săptămână.

 

Mai multe articole despre:
india coronavirus