INCREDIBIL! Polițist local, călcat cu mașina de șoferul drogat pe care tocmai îl amenda VIDEO
Momente halucinante, în plin centrul Timișoarei. Un polițist local a fost călcat de șoferul pe care tocmai îl amenda, pentru că l-a găsit drogat la volan.
Incidentul s-a petrecut astăzi, când polițiștii locali din cadrul Serviciului Siguranță Rutieră, aflați în serviciu în zona centrală a orașului, au observat un autoturism cu numere de Timiș staționat pe locurile special destinate persoanelor cu dizabilități din Piața Țepeș Vodă. S-au deplasat la autovehicul, l-au legitimat pe conducătorul auto aflat în autoturism, i-au adus la cunoștință legislația încălcată, moment în care acesta i-a amenințat pe polițiștii locali, spunându-i unuia dintre aceștia ”îți doresc tot ce e mai rău în lumea asta, îți țin minte fața” și provocându-l la bătaie.
Ulterior, polițiștii locali i-au comunicat bărbatului de 26 de ani, din Timișoara, ca îi va fi trimis procesul verbal la domiciliu, moment în care s-au îndreptat către autovehiculul de serviciu, aflat pe strada Palanca.
În acel moment bărbatul a făcut mai multe manevre cu mașina, lovindu-l pe unul din polițiștii locali, după care a încercat să fugă, dar celălalt a folosit spray-ul din dotare.
Bărbatul s-a dat jos din mașină, luând-o la fugă, iar polițiștii locali au pornit în urmărirea lui, fiind ulterior imobilizat și cu ajutorul unei echipe de televiziune care se afla in zonă.
Șoferul violent a fost predat polițiștilor de la Secția 1 fiind prezentat procurorului pentru continuarea cercetărilor. În urma testelor efectuate de polițiști, aceasta a ieșit pozitiv la canabis. Polițistul local a fost transportat la Spitalul Municipal pentru investigații fiind lovit la o mână.