MENIU

Incredibil. Îţi vine să crezi că acest oraş este în România? VIDEO

Ţara noastră este recunoscută şi apreciată pentru peisaje şi cultură, aşa că mulţi străini aleg România ca destinaţie de vacanţă fără a se gândi de două ori. În ceea ce priveşte promovarea turistică, însă, nu putem spune că avem mereu parte de cea mai bună strategie. Totuşi, astăzi, vrem să îţi arătăm un videoclip care te va face să te îndrăgosteşti de unul dintre oraşele istorice ale României, să îţi faci bagajele şi să pleci în zorii zilei către destinaţia cu pricina.

Iată videoclipul de promovare a atracţiilor turistice ale Braşovului, care a primit peste 60 000 de like-uri în mai puţin de două zile!

 Cu atracţiile turistice ale Braşovului am putea întocmi o lista lungă, însă preferăm să te lăsăm pe tine să le descoperi, scrie Divahair.ro. În schimb, îţi vom arăta cum a reuşit un tânăr localnic să îşi promoveze oraşul natal în mai puţin de 4 minute. Peisajele superbe şi castelele care se profilează pe un cer senin sunt elementele care fac Braşovul să pară o redută medievală de poveste într-o lume modernă, gălăgioasă, condusă de tehnologie. Tocmai acest aspect atrage anual sute de mii de turişti, care vor să evadeze, pentru câteva zile, din cotidian.

Urmăreşte şi tu videoclipul despre atracţiile turistice ale Braşovului, care a făcut furori printre internauţi!