Incredibil. 775.000 de mașini Mercedes-Benz, rechemate în service
Aproape 775.000 de vehicule Mercedes-Benz vândute în Europa vor fi chemate în service.
Grupul auto german Daimler trebuie să cheme în service 774.000 de vehicule Mercedes-Benz vândute în Europa care sunt dotate cu softuri ilegale pentru controlul emisiilor poluante, anunţă Ministerul german al Transporturilor, citat de publicaţia Handelsblatt.
La începutul anului producătorul chinez de automobile Geely a devenit cel mai mare acţionar al Daimler, deţinătoarea Mercedes Benz.
Compania chineză deţine compania suedeză Volvo, precum şi London Taxi Company, producătoarea taxiurilor londoneze. China va deveni, consideră o mare parte a lumii economice, cea mai importantă piaţă pentru fabricanţii de automobile.
Într-un comunicat, Li președintele gigantului chinez anunţa în februarie că intenţionează ca împreună cu Daimler să devină cel mai important furnizor de automobile electrice din lume. El apreciază că firmele din sectorul auto trebuie să coopereze, prin parteneriate şi alianţe, pentru a rezista invaziei companiilor din afara industriei, cum sunt Tesla sau Waymo, a companiei Google.