Incident șocant, într-un liceu din Târgu Jiu: o elevă de 15 ani a sărit de la etaj după ce a amenințat că se sinucide
O elevă în vârstă de 15 ani a sărit, luni, de la primul etaj al unui liceu din municipiul Târgu Jiu, informează Inspectoratul de Poliţie Judeţean Gorj.
Incidentul s-a produs la Liceul nr.2, din Târgu Jiu.
"Am fost sesizaţi cu privire la faptul ca o elevă de 15 ani, din comuna Băleşti, s-ar afla pe pervazul sălii de clasă şi ameninţă că se sinucide.
Poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului Târgu Jiu şi Biroului Siguranţă Şcolară s-au deplasat la faţa locului, constatând faptul că o elevă (...) a sărit de pe pervazul ferestrei de la etajul I, după care a revenit în sala de clasă", precizează IPJ Gorj.
Conform aceleiaşi surse, echipajul medical de urgenţă care a intervenit la faţa locului a constatat că eleva nu a suferit leziuni.
Poliţiştii au solicitat sprijinul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Gorj, pentru a acorda consiliere elevei.
Mai multe articole despre:
incident targu jiu
sinucidere
tentativa suicid
liceu targu jiu
amenintar sinucidere