INCIDENT GRAV pe mare: Două nave cargo s-au ciocnit în Marea Baltică: Una dintre ele e răsturnată TOTAL
Două nave cargo s-au ciocnit în Marea Baltică, între insula daneză Bornholm și orașul Ystad din sudul Suediei, potrivit unui anunț făcut, în această dimineță, de presa suedeză.
Potrivit televiziunii publice suedeze SVT, una dintre nave era înregistrată în Danemarca, iar cealaltă era britanică, relatează HoTnews.ro.
"Una dintre ele este răsturnată total. Nu știm exact cum s-a întâmplat", a declarat purtătorul de cuvânt al Administrației Maritime Suedeze, Jonas Franzen, menționând că nava daneză avea cel puțin două persoane la bord.
O amplă operațiune de salvare era în curs de desfășurare, a precizat SVT.
Centrul de operațiuni al forțelor de apărare daneze a transmis că nava britanică era încă funcțională, iar echipajul era în siguranță.
Incidentul a avut loc în apele teritoriale suedeze, iar Danemarca a ajutat autoritățile suedeze la operațiunile de salvare. O navă de salvare a fost trimis de pe insula Bornholm, iar un elicopter fusese de asemenea trimis din partea daneză.