MENIU

Incident feroviar, în Galați. O locomotivă a lovit un tren, chiar în gară. Autoritățile anunță un mort și 3 răniți VIDEO)

Accident feroviar în gara Galați, sâmbătă seară, în jurul orei 19.30! Un tren de călători care se afla în stație și care urma să plece spre Mărășești a fost lovit de o altă locomotivă. Autoritățile anunță că o femeie a decedat, iar alte 3 persoane sunt rănite. 

UPDATE 23:20 - Trenul 7576 a plecat din stația Galați la ora 21,03, cu 78 de minute întârziere, format dintr-o altă garnitură.

UPDATE 23:15 -  Traian Preoteasa spune că din primele informații locomotiva nu a răspuns la comenzi. Șeful CFR Călători a declarat că mecanicul de locomotivă implicat în accident este cel mai experimentat mecanic de la Regionala Galați și că are aproximativ 50 de ani. Potrivit lui Traian Preoteasa, locomotiva a venit cu aproximativ 30 km/oră, o viteză mare pentru manevră în stație.

UPDATE 23:12 - „Urmare accidentului feroviar care s-a produs în această seară,  în stația Galați, CFR Calatori anunță cu regret că doamna conductor a trenului R 7576, a decedat la spital. Inițial a fost stabilizată pe peron și în drum spre spital de către serviciul Ambulanță ajuns la fața locului, dar un nou stop cardio respirator survenit la spital, i-a fost fatal.
CFR Călători prezintă condoleanțe și va acorda întregul sprijin familiei îndoliate”, anunță CFR SA.

UPDATE 22:41 - Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a reacționat, după ce o angajată a CFR a murit în urma accidentului din Gara Galați.

”În momente de grea încercare, niciun cuvânt nu poate alina pierderea persoanei dragi, suferința și durerea.

În urma accidentului feroviar din Galați în care conductorul trenului R7576 și-a pierdut viața, transmit sincere condoleanțe familiei îndurerate.

Ca ministru al Transporturilor, am decis o serie de măsuri menite să crească nivelul de siguranță al călătorilor, dar și al personalului CFR Călători.

De asemenea, vreau ca standardele tehnice în sistemul feroviar să fie asigurate mereu la cei mai buni parametri pentru ca asemenea tragedii să nu se mai repete.”, e mesajul transmis de Sorin Grindeanu.

UPDATE 22:12 - O femeie, angajată a CFR, a decedat în urma accidentului feroviar. Aceasta a suferit nu mai puțin de 5 stopuri cardio respiratoare. Surse spun că femeia ar fi suferit și o fractură de coloană cervicală.

UPDATE 20:59 - În urma evenimentului au rezultat 4 victime:
-mecanicul trenului picior accidentat, -călătorul descarcerat accidentat la membrul drept inferior, -conductoarea a fost în stop  cardio-respirator, dar a fost resuscitată -conductorul accidentat la membrul drept superior și traumatism la cap, toți transportați cu SMURD la spital.

UPDATE 20:56 Ce spune CFR

„CFR Călători informează că în această seară, 25 martie 2023, în stația Galați, la cuplarea locomotivei la garnitură pentru formarea trenului Regio 7576 în relația Galați – Mărășești a fost tamponat primul vagon.

Din primele informații, în urma impactului, au fost rănite patru persoane: mecanicul, conductorul, șeful de tren și un călător. Au fost solicitate serviciul de Ambulanță, răniții fiind preluați de echipajele medicale pentru acordarea de îngrijiri de specialitate. 

Totodată au fost avariate locomotiva și vagonul. 
Cauzele care au generat acest accident vor fi stabilite de echipa de cercetare aflată la fața locului.

CFR Călători cere scuze pasagerilor pentru neplăcerile create de acest incident”. 

UPDATE 20:40 -  Doi oameni au ajuns la Spital Galați și sunt în stabilizare

UPDATE 20:37 -  Precizare de la Grindeanu

„Ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Sorin Grindeanu, solicită verificări și măsuri rapide din partea CFR Călători, în urma accidentului produs în această seară în Gara Galați.
"Am cerut celor de la CFR Călători să acorde sprijin echipajelor ISU care intervin și acordă celor răniți. În plus, am solicitat companiei să comunice rapid informațiile relevante opiniei publice.
Urmează o anchetă privind acest accident feroviar. I-am cerut directorului general al CFR Călători să prezinte urgent explicații și să vină cu soluții pentru ca astfel de situații să nu se mai repete",
a precizat ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu.

„Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență, locomotiva făcea manevre și a lovit un vagon cu călători care era staționat în gară.

Una dintre victime a intrat în stop cardio-respirator, iar o alta este încarcerată.

Lucrătorii ISU Galați acționează pentru salvarea victimelor.

Vagonul de călători se afla pe linia 5 în momentul în care locomotiva a venit cu viteză. Partea din față a vagonului de călători a fost distrusă.

Este posibil să fi fost vorba despre o defecțiune la partea electrică.

Mai multe echipaje SMURD au intervenit de urgență.

Una dintre persoanele rănite a fost în stop cardio-respirator. Medicii au reușit să o resusciteze, a transmis corespondentul TVR în zonă, Alina Salanți.

Victima a fost transportată la Spitalul de urgență.

Polițiști și reprezentanți ai CFR sunt sâmbătă seara la locul accidentului.

„Un accident feroviar a avut loc in aceasta seara in Gara CFR Galati, iar 4 persoane au fost ranite, transmite ISU Galati. Potrivit ISU Galati, o locomotivă care făcea manevre a lovit un vagon de călători care era staționat, in gară, dar în care se aflau călâtori. Potrivit ISU Galati, în urma impactului au fost rănite 4 persoane, din care una, in stop cardio-respirator şi o alta, încarcerată. Lucrătorii ISU Galati actionează pentru salvarea victimelor.

La data de 25 martie 2023, în jurul orei 19:19, la Gara CFR Galați a avut loc un accident feroviar, după ce la o locomotivă s-ar fi defectat sistemul de frânare și a lovit un vagon de călători, la trenul care se forma cu destinația Galați – Buzău. 

Sunt 4 persoane rănite, dintre acestea doi călători, o femeie care a intrat în stop cardio respirator și un bărbat care a rămas încarcerat, precum și șeful de tren și mecanicul locomotivei. Intervin cei de la ISU Galați și polițiștii din cadrul Secţiei Regionale de Poliție Transporturi Galați”, transmite ISU.

 

Mai multe articole despre:
accident tren galati locomotiva