MENIU

Începe programul Litoralul pentru toți. Hotelierii promit prețuri mai mici decât costă acum o porție de cartofi prăjiți

Prețurile de cazare vor fi și cu 70% mai mici

A mai rămas puțin timp până la debutul programului "Litoralul pentru toţi ", destinat persoanelor care doresc să-și petreacă vacanța la mare, dar la prețuri mai accesibile.

Programul  se desfăşoară în 2024, în perioada 1 septembrie – 15 octombrie. și oferă reduceri semnificative la tariful de cazare pentru sejururile de şase nopţi, în hoteluri de 2, 3 şi 4 stele din toate staţiunile, potrivit litoralulromanesc.ro.

„Este perioada în care prețurile pe litoral sunt cu până la 70% mai mici decât în vârf de sezon, iar pentru mulți turiști reprezintă, poate, singura variantă prin care pot merge în vacanță la mare câteva zile.”, a declarat Dragoș Răducan, președintele FPTR (Federația Patronatelor din Turismul Românesc), într-un comunicat de presă.

În ediția de primăvară a programului Litoralul pentru toți, cea mai ieftină cazarea a fost de 35 de lei pe noapte, de persoană, potrivit FPTR. Astfel, aceste prețuri sunt cu până la 70% mai mici decât cele din vârf de sezon, de pe litoralul românesc.

Biletele rezervate prin programul Litoralul pentru toţi pot fi achitate inclusiv cu ajutorul voucherelor de vacanţă.