INCENDIU violent la Câmpulung Moldovenesc: 4 victime cu ARSURI au ajuns la spital - Imagini dramatice
Un incendiu violent s-a produs la Câmpulung Moldovenesc joi seară! Patru persoane au ajuns cu arsuri la spital.
Incendiul a izbucnit la un adăpost de animale şi o bucătărie de vară din municipiul Câmpulung Moldovenesc, zona Valea Seacă, a anuțat ISU Suceava.
La faţa locului au intervenit pompierii militari cu două autospeciale de stingere şi o ambulanţă SMURD și un echipaj de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean Suceava.
A fost acordat primul ajutor medical pentru patru persoane care au suferit arsuri în timp ce încercau să salveze animalele din grajduri. În incendiu au murit opt bovine.
Toate cele patru persoane rănite au fost transportate la spital pentru tratament de specialitate.
Flăcările au afectat cele două construcţii corp comun, pe o suprafaţă de aproximativ 200 de metri pătraţi.
Incendiul este localizat şi pompierii lucrează pentru lichidarea ultimelor focare.
Mai multe articole despre:
incendiu
raniti
spital
smurd
persoane arse
adapost animale
isu suceva
pompieri
campulung moldovenesc
suceava