INCENDIU PUTERNIC la un restaurant din Sectorul 6. Focul s-a propagat pe o latură a unei biserici
Un incendiu puternic a izbucnit, miercuri după-amiază, la un restaurant din cartierul bucureştean Drumul Taberei, de unde focul s-a propagat pe latura unei biserici din lemn aflate în apropiere.
Incendiul izbucnit miercuri după-amiază la un restaurant din Sectorul 6 a fost stins, în urma acestuia localul fiind complet distrus la interior, iar o biserică din lemn aflată în apropiere, la care s-a extins focul, are afectată o anexă, au declarat, pentru MEDIAFAX, reprezentanţii ISU Bucureşti.
La restaurantul situat la adresa Drumul Taberei nr. 30, suprafaţa totală care a fost afectată de foc este de aproximativ 350 de metri pătraţi, a precizat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti, Daniel Vasile.
Biserica din lemn aflată în apropierea restaurantului, la care focul s-a propagat pe o latură, are afectată, din cauza căldurii degajate, o anexă, a mai spus Vasile.
Intervenţia ISU la incendiu a durat circa două ore.
Potrivit pompierilor, incendiul a fost foarte puternic, cauzele sale nefiind cunoscute deocamdată.
Iniţial, la faţa locului au fost trimise patru autospeciale de stingere.
Intensitatea incendiului i-a determinat pe cei de la ISU să aducă alte două maşini.
Sursa: Mediafax