MENIU

Incendiu puternic izbucnit într-o clădire dezafectată din zona Dămăroaia! A fost emis mesaj ROalert. FOTO-VIDEO

Un incendiu s-a declanșat într-o hală dezafectată din zona Dămăroaia, luni seara. Flăcările au cuprins o suprafață considerabilă a clădirii, afectând aproximativ 800 de metri pătrați din acoperișul acesteia, ce are o suprafață totală de aproximativ 1.500 de metri pătrați. Pentru informarea și avertizarea populației din zonă a fost remis un mesaj prin sistemul RoAlert.

Până în acest moment, nu au fost raportate persoane surprinse în incendiu. Autoritățile au trimis echipe specializate pentru a gestiona situația și pentru a preveni daunele suplimentare.

„S-a produs un incendiu la o hală dezafectată, care are o suprafață totală de aproximativ 1.500 mp*. Arderea se manifestă pe aproximativ 800 mp, la nivelul acoperișului. Până în prezent nu sunt raportate persoane surprinse”, a anunțat ISU.

Dispozitivul a fost suplimentat cu încă șapte autospeciale de stingere

„Intervenim pentru stingerea unui incendiu ce se manifestă la o hală dezafectată pe strada Spicului, din sectorul 1 al municipiului București.

La sosirea primelor echipaje de intervenție ardea la nivelul acoperișului pe o suprafață de aproximativ 650 m².

Au fost alertate trei autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autoscară de intervenție și salvare la înălțime și o ambulanță SMURD”, potrivit salvatorilor.

„Datorită suprafeței mari pe care se manifestă incendiul dispozitivul a fost suplimentat cu încă șapte autospeciale de stingere. Până în momentul de față nu a fost identificate victime”, conform ISU.

 

Mai multe articole despre:
incendiu hala damaroaia